21.9 C
Bistrița
vineri, mai 3, 2024

Un economist a comparat administrația Crețu și administrația Turc. „Surpriza” neplăcută din bugetul acestui an:

Într-o intervenție în Consiliul Local, economistul și consilierul local PMP Oana Săcălean a făcut o comparație între distribuirea și cheltuirea bugetului anual în timpul celor două administrații: Crețu și Turc. I-a felicitat pe bistrițeni că și-au plătit dările, însă nu și pe actualul primar…Ce a avut de-i reproșat:

Potrivit consilierului local PMP, Oana Săcălean, economist de meserie, singurii care au dat dovadă de responsabilitate în cei doi ani de pandemie au fost bistrițenii, care și-au plătit dările la stat în proporție de aproape 100%.

În cadrul ședinței de Consiliu Local, Oana Săcălean a făcut și o comparație între cele două administrații: Turc și Crețu, când vine vorba de cheltuirea și direcționarea banilor publici. Aceasta a scos în evidență faptul că ambele administrații au alocat 80% pentru funcționarea instituției. Ce surpriză neplăcută a descoperit în cheltuirea banilor anul acesta:

„Putem concluziona că, pentru funcționarea instituției, ambele administrații au cheltuit un procent similar din bugetul actual alocat. Aproximativ 80%. În schimb acolo unde ne așteptam cu toții să vedem o creștere, mai exact la cheltuielile de dezvoltare ale orașului, constatăm că actuala administrație a cheltuit doar 34,7% din bugetul alocat la această secțiune, în scădere comparativ cu anul 2020.

Nu vreau să aplaud vechea administrație, nici nu este cazul, oricum procentul de realizare a acestui indicator era mic și anul trecut, mai exact 52,11%, dar vreau să trag un semnal de alarmă pentru actuala administrație: dacă cetățenii municipiului Bistrița ar fi plătit în 2021 taxe și impozite într-un procent de 34,7%, procent realizat anul acesta la secțiunea de dezvoltare, cum s-ar fi simțit actuala administrație? și de ce la Bistrița nu ați reușit să aduceți un echilibru între cheltuielile de funcționare și cheltuielile de dezvoltare, așa cum au făcut-o alte administrații din țară? Ați demonstrat anul acesta că sunteți orientați spre consum și nu investiții”, a concluzionat Oana Săcălean.

Cum a comentat primarul Turc cele afirmate de consilierul local

Ironic, primarul Ioan Turc i-a spus că aceste procente sunt „provizorii”, asta deși ne apropiem cu pași repezi de 31 decembrie, iar posibilitatea ca procentele să crească foarte tare este mică.

„Doamna Săcălean se pronunță cu privire la procente care sunt provizorii. Haideți să discutăm despre procentul de realizare a bugetului, la finalul anului, pentru că suntem într-o perioada în care se fac foarte multe plăți. Nu va fi de 34,7% în niciun caz. Să nu uităm următorul lucru: am avut buget foarte târziu, noi lucrăm pe un buget cam de la jumătatea anului încoace. Numărul de șantiere deschise este foarte mare, se lucrează, plăți se fac, revolta dumneavoastră este mai mult demagogică”, a spus Ioan Turc.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

  1. Propun in acest caz sa se faca o minima economie din banii cetatenilor si CONSILIERII LOCALI sa nu mai primeasca indemnizatii de sedinta ca si asa nu produc nimic numa se rotesc in scaune si voteaza ca la turma ineptii de sedinte si propuneri care mai decare mai haioase.Economia de bani sa inceapa cu voi.
    Ce ziceti doamna economista ?

  2. Bani merg la Grigore Lese sa le cante primarului, viceprimarilor, secretarelor și consilierilor personali.
    Primarul nu era de acord cum se iroseau bani la Casa de cultură, acuma se aude că a dublat sau chiar triplat suma petru aceștia doar trebuie sa se simte bine cei care au primit invitații, prosti marsi la lucru cu voi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: