21.2 C
Bistrița
miercuri, septembrie 10, 2025

Peste 3.700 de persoane și-au găsit loc de muncă anul acesta. Cele mai multe persoane au peste 45 de ani

Potrivit AJOFM Bistrița-Năsăud, 3783 de persoane și-au găsit un loc de muncă anul acesta. Cele mai multe persoane,1970, au peste 45 de ani.

Din totalul persoanelor care și-au găsit un loc de muncă în primele 11 luni ale acestui an, 1.970 au peste 45 de ani, 456 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 459 au între 25 și 35 de ani, iar 898 sunt tineri sub 25 de ani.

Din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1.491 provin din mediul urban, iar 2.292 persoane sunt din mediul rural. Ca pregătire, 1.385 de persoane au studii liceale și postliceale, urmate de cele 1.016 persoane cu studii gimnaziale. Numărul celor cu studii profesionale este de 830, cei cu studii superioare sunt în număr de 296, iar cei cu studii primare sunt în număr de 256.

Din numărul total de angajați care și-au găsit loc de muncă prin intermediul AJOFM Bistriţa – Năsăud, 3.226 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile, adică au mai puține șanse să își găsească un loc de muncă, fie din cauza vârstei, fie a lipsei de calificare.

În primele unsprezece luni ale anului 2021, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, a fost de 7137 persoane.

Bistrița-Năsăud are în prezent peste 4.000 de șomeri

La sfârșitul lunii noiembrie 2021, în evidențele AJOFM B-N erau înregistrați 4.014 șomeri (din care 2.084 femei), rata șomajului fiind de 3,06 %. Prin comparație cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,07 %, în această lună acest indicator a înregistrat o scadere cu 0,01 pp.

Din totalul de 4.014 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Bistriţa – Năsăud, 1.548 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 2.466 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.673 șomeri provin din mediul rural și 1341 sunt din mediul urban.

Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud (27,56 %), urmat de cei cu studii liceale (26,44 %), primare (21,22 %), profesionale (17,17 %), universitare (6,30 %), iar 1,31 % au absolvit învăţământul postliceal. Șomerii cu nivel de instruire primar şi mediu reprezintă 93,20 % din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 6,80 %.

În ceea ce privește nivelul de ocupabilitate, stabilit prin profilare, rezultă că sunt: 783 persoane foarte greu ocupabile, 1.409 greu ocupabile, 1.077 mediu ocupabile, iar 745 sunt persoane ușor ocupabile.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

STEWO Năsăud angajează facturist și Controlor Calitate, Grand Hotel COROANA caută ospătar(ă)

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar STEWO Năsăud caută facturist Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la BCVO Logistics, unde este nevoie de planificatori transport, dar și la Sergiana, IPROEB, GB Instaplan, Polimed, TeraSteel.  Oferta completă, mai jos:

Cele mai noi modele Škoda vin la Bistrița, la Caravana Škoda 2025

Caravana Škoda 2025: În 27 și 28 septembrie, parcarea Bistrița Retail Park (lângă Selgros) se va transforma într-un adevărat showroom în aer liber, unde pasionații de mașini și familiile bistrițene sunt invitați să descopere cele mai noi modele Škoda, să participe la test drive-uri și să se bucure de surprize, concursuri și premii atractive.

NOI locuri de muncă, disponibile la Grand Hotel Coroana, Fan Courier, BCVO Logistic, TeraSteel

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar Crama JELNA  caută ospătar & barman care știu să pună vibe-ul în pahar și povestea pe masă. BCVO Logistics caută planificatori transport. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Polimed, TeraSteel, Sergiana și IPROEB. Oferta completă, mai jos: