3.1 C
Bistrița
duminică, mai 3, 2026

Doar 128 de persoane au ajuns la cele 3 centre de evaluare Covid din județ

Potrivit șefei DSP, Anca Andrițoiu doar 128 de bistrițeni cu Covid au ajuns să fie evaluați la unul dintre cele 3 centre din județ. Cei mai mulți, 82, au ajuns la cel de la Bistrița.

Dacă la unele centre de evaluare Covid din țară s-au format cozi, în județul nostru au ajuns la aceste centre doar 128 de persoane, a precizat astăzi, șefa DSP Anca Andrițoiu, în cadrul Colegiului Prefectural.

În județul nostru funcționează 3 centre de evaluare a pacienților cu Covid: unul la Policlinica Bistrița, altul la Năsăud și altul la Beclean, în cadrul policlinicilor de acolo.

La Bistrița au ajuns 82 de bistrițeni, la cel din Năsăud 15 persoane, iar la cel din Beclean 29 de persoane.

Șefa DSP, Anca Andrițoiu explică numărul mic de persoane evaluate cu faptul că în centre se ajunge după anumite criterii, printre care: cei infectați trebuie să fie în primele 5 zile de la depistare și trebuie să aibă boli cronice. De asemenea, a scăzut numărul de cazuri, iar mulți sunt asimptomatici.

De regulă, medicii de familie îi îndrumă pe bistrițeni spre aceste centre. Aceștia trimit și fișele de monitorizare la Direcția de Sănătate Publică. Anca Andrițoiu a recunoscut că sunt și medici de familie care nici măcar nu mențin o legătură telefonică cu pacienții lor infectați cu Covid.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos: