13.3 C
Bistrița
vineri, iunie 12, 2026

Dr. Tiberiu Tudor, premiat cu Emblema de onoare după activitatea în UPU Bistrița

Doctorul Tiberiu Tudor, medic șef al UPU SMURD Bistrița, împreună cu Dr. Borodi Alexandru, au participat la un curs internațional care urmărește răspunsul la dezastre unde este implicat și un spital care primește mulți pacienți răniți.

Cursul intitulat No Fear W5 CRIMEDIM s-a desfășurat în Italia, la Universita del Piemonte Orientale din Novara, iar participanții au avut atât cursuri teoretice cât și practice, cu o simulare în care toate autoritățile (în acest caz, cele italiene) se mobilizau pentru a trata de urgență 150 de răniți într-un dezastru (Full scale Field exercise).

Dr. Tiberiu Tudor a fost premiat, la sediul Departamentului pentru Situații de Urgență cu Emblema de onoare a Departamentului pentru Situații de Urgență pentru activitatea desfășurată în domeniul medicinei de urgență.

Emblemă de onoare

Diploma a fost acordată de către șeful DSU, secretar de stat Raed Arafat.

„În perioada 23.05.2022 – 26.05.2022 din partea UPU – SMURD Bistrița, Dr. Tudor Tiberiu și Dr. Borodi Alexandru, au participat la cursul NO-FEAR W5 CRIMEDIM Training and Education in Emergency and Disaster Medicine organizat și desfășurat la Universita del Piemonte Orientale din Novara (Italia) prin programul european de protecție civilă. Workshop-ul a conținut cursuri teoretice susținute de către lectori din statele membre ale UE, precum și cursuri practice despre pregătirea și organizarea răspunsului la dezastre, toate acestea fiind exemplificate și printr-un exercițiu de tip Full scale field exercise – accident cu multiple victime (150 victime) care a implicat acțiunea coordonată a diferitelor structuri de intervenție naționale italiene (Serviciile de Ambulanță, Pompierii, Poliția, Armata, Protecția Civilă, voluntari).

Astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Medicinei de Urgență, la sediul DSU am primit Emblema de onoare a Departamentului pentru Situații de Urgență pentru activitatea desfășurată în domeniul medicinei de urgență.

Distincția aparține, în egală măsură, tuturor colegilor mei care își desfășoară activitatea în UPU – SMURD Bistrița: medici, asistenți, infirmiere, brancardieri și personal auxiliar care au o contribuție semnificativă la realizarea unui act medical de calitate. Cu prilejul acestei zile doresc să le mulțumesc pentru sprijin și încredere și le urez tuturor celor care activează în domeniul medicinei de urgență un călduros La mulți ani!”, a transmis Dr. Tiberiu Tudor, șeful UPU SMURD Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.