11.3 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

Lipsă acută de specialiști în Primăria Bistrița! Primarul Turc vrea să îi „momească” cu locuințe de serviciu

În cadrul ședinței de Consiliu Local de ieri, primarul Ioan Turc a precizat că exista o lipsă acută de specialiști în instituție, în special ingineri, dar și din domeniul urbanismului. Cu doar 3 locuințe de serviciu disponibile, edilul vrea să mai construiască sau să cumpere de pe piața liberă locuințe, pentru a-i momi astfel pe specialiști să se mute la Bistrița.

Pe masa consilierilor locali la ședința de ieri s-a aflat un proiect de hotărâre care a presupus stabilirea de criterii pentru acordarea locuințelor de serviciu angajaților din Primăria Bistrița. În acest moment, Primăria are doar 3 astfel de locuințe. Se pare că cereri pentru locuințe de serviciu există de ceva vreme.

Cu locuințe de serviciu încearcă municipalitatea să îi atragă pe specialiști spre Primăria Bistrița, care are o lipsă acută de ingineri, dar și personal din domeniul urbanismului.

„Ne confruntăm cu un deficit de specialiști pe domenii specifice, pe urbanism și pe domeniul ingineresc. Apreciez faptul că o posibilă ofertă de locuință de serviciu pentru cineva care ar urma să vină din altă parte la Bistrița ar putea încuraja participarea unor specialiști la concursurile pe care le organizează autoritatea locală”, a precizat Ioan Turc.

Acesta a mai spus că momentan în Primăria Bistrița e înregistrată o singură cerere a unui inginer de drumuri, care face zilnic naveta de la Dej la Bistrița. Edilul a mai anunțat că numărul de locuințe de serviciu va fi mărit, fie prin construire, fie prin cumpărare.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Cum naiba sa meargă la primărie când se vorbește de salarii în administrație dar pekinezi la atac.
    Cine sa lucre conduși de mafioții din exterior, sub amenințarea, azi mâine rămâne primarul doar cu prietenii, neamurile și pilele aduse în cei doi ani de conducere.
    Unii lucra, unii se fac că lucra dar sunt cei mai importanți.
    Primareee, nu i amăgi cu locuințe oamenii au nevoie de bani, inflația a ajuns la 14% iar matale te plimbi , nu te mai găsește lumea pe la primărie doar cocosul și taciturnul de Hangan care oricum e degeaba.
    Cine este prostul sa se angajeze la primărie să lucreze , să răspundă și să fie egal cu secretara dvs sau consilieri personali, se aude ca ăștia mai au și alte premii pe lângă salariu.

  2. Primarul Bistritei Ioan Turc nu stie câte prune are în traistă. Primăria se confruntă cu o criză de specialisti în domeniul tehnic si de urbanism pe care vrea să-i aducă din alte judete. In cadrul Universitătii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) a fost înfiintată Facultatea de Arhitectură si Urbanism încă din anul 1998, care pregăteste specialisti în acest profil. Asadar, la Bistrita unde functionează o extensie a UTCN ar putea fi introduse specializări si pentru acest domeniu unde există deficit de cadre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.