3.5 C
Bistrița
miercuri, februarie 11, 2026

Iarna aceasta dăruim o cană de fericire pentru Cosmin și Cristi. Ambii băieți au nevoie de tratament după operații grele

Proiectul de tradiție al clubului Rotaract Bistrița Omnia, „O cană de fericire”, revine și în acest an. Aflat la a șaptea ediție, asociația oferă căni personalizare cu băuturi calde, iar în schimb sunt făcute donații pentru doi copii, Cosmin și Cristi.

Reprezentanții asociației pot fi găsiți la căsuța cu numărul 13 din cadrul Târgului de Crăciun Bistrița, zilnic, din 30 noiembrie 2022 până pe 7 ianuarie 2023. Excepție fac zilele de 25-26 decembrie și 1-2 ianuarie 2023.

Anul acesta, cei de la Rotaract susțin cazul a doi copii de la Centrul Școlar Lacrima, Cosmin și Cristi, de 10 și 11 ani.

Unul dintre ei a suferit o operație la creier pentru îndepărtarea unei tumori, iar al doilea băiat a fost operat la ambele picioare din cauza unor probleme de locomoție.

Donațiile strânse vor fi redirecționate către familiile copiilor pentru tratamente.

Program:

  • luni-vineri: 15:00-20:00
  • sâmbătă: 10:00-20:00
  • duminică: 12:00-20:00

„În semn de mulțumire pentru o donație minimă, Rotaract Bistrița Omnia vă pune la dispoziție 7 modele de căni, la alegere, cu o băutură caldă.

Vă invităm să oferim și anul acesta o bucurie de Crăciun și să-i ajutăm pe Cristi și Cosmin să aibă acces la tratamentele necesare, pentru a avea o copilărie normală și fericită, informează organizatorii”, au transmis organizatorii.

Iată cele șapte modele de căni oferite de Rotaract:

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Bistrița – Credit Plan – împrumuturi rapide, chiar și când alții te-au respins, la dobânzile cele mai mici din piață

Pentru accesarea unui credit de la instituțiile financiare e nevoie de bifarea multor criterii, unul fiind...

NOI locuri de muncă, în Bistrița: Se caută absolvenți de psihologie / psihopedagogie specială, bucătari, ingineri

Psihologul clinician și psihoterapeutul Dana Buhuțan caută specialiști care își doresc să lucreze în domeniul recuperării copiilor. Policlinica MedTOTAL angajează asistentă medicală. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Eurocompozite, Crama JELNA, Restaurant Almars, Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier și Aquabis. Oferta completă, mai jos:  

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos: