17.4 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

Deputatul Lorant Sas, la întâlnire cu românii din Italia

Deputatul Lorant Sas a participat recent, alături de colegii săi din partidul Reper, la evenimentul „Românii în Italia – între vechi stereotipuri și noi orizonturi”.

Evenimentul a fost organizat de Ambasada României în Italia, împreună cu Institutul de Studii Politice San Pio V, Centro di Studi și IDOS Research, susținut de municipalitatea capitalei Roma.
La eveniment au participat ambasadorii României și Republicii Moldova în Italia, dar și  primarul Romei, Roberto Gualtieri.
Am asistat la o dezbatere interesantă asupra volumului bilingv „Rădăcini la mijloc. Treizeci de ani de imigrație românească în Italia”. Acesta cuprinde o serie de analize și statistici sociologice. Le-am ascultat pe Anda Naciu, medic endocrinolog, Andreea Ștefănescu, gimnastă și campioană mondială, și pe Loredana Teodorescu, expertă în relații internaționale și leadership feminin, care și-au împărtășit experiențele personale ale emigrației”, a mai transmis deputatul Lorant Sas.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Va rog domnule deputat, dupa 3 luni sa veniti cu un raport in care sa expuneti rezultatele acestei vizite!
    Apropo, cat e gondola pe jumate de ora, tit 5 euro?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: