16.5 C
Bistrița
vineri, mai 3, 2024

Inspectoratul de Stat în Construcții cere expertiză la șantiere MIS Grup de la Sîngeorz-Băi. Lucrările, stopate!!

Potrivit primarului orașului Sîngeorz-Băi, Cătălin Bota, împreună cu Inspectoratul de Stat în Construcții a solicitat expertiza lucrărilor executate de MIS Grup în stațiune. Până acestea vor fi finalizate, lucrările sunt stopate.

Primarul orașului Sîngeorz-Băi, Cătălin Bota a precizat pentru Bistrițeanul.ro că în acest moment de desfășoară o expertiză, care să spună dacă lucrările desfășurate de MIS Grup în stațiune sunt conforme.

S-a luat această decizie din cauza multiplelor plângeri și sesizări, dar și la recomandarea Inspectoratului de Stat în Construcții. Este vorba despre un contract de 5 milioane de euro, din bani europeni, care presupune amenajarea unui pod peste Someș, dar și a pistelor de biciclete de la intrare până la ieșirea din Sîngeorz-Băi, pe malul râului.

Lucrarea ar trebui recepționată la finalul acestei veri, însă, până expertiza este gata, lucrările au fost sistate. Până în acest moment, lucrările au fost finalizate în proporție de 70%.

„Noi suntem într-un proces de experitzare a lucrării. Lucrările sunt în expertiză în acest moment. Sunt făcute de experți. Împreună cu Inspectoratul de Stat în Construcții am stabilită să facem această expertiză. Lucrările sunt oprite în acest moment. Expertiza o să ne spună exact dacă sunt conforme”, a spus Cătălin Bota  pentru Bistrițeanul.ro.

Zilele trecute, Bistrițeanul.ro a arătat mai multe probleme la proiectul în cauză: podul din lemn peste Someș s-a lăsat la mijloc, iar pistele de biciclete nu arată nici ele mai bine. Mai multe despre aceste subiecte puteți citi mai jos:

FOTO Podul de lemn de la Sîngeorz-Băi făcut de MIS Grup, nu se simte bine: s-a lăsat pe mijloc

Fostul primar al orașului Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău: „Ce vom face când se vor surpa pistele de biciclete efectuate execrabil de MIS Grup?”

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

  1. Stați liniștiți ca la Bistrita sunt mai dezastru executate ,risipa de bani și nervi întinși degeaba sper ca cineva sa răspundă și penal pentru distrugerea fără discernământ al acestui oraș, am avut din păcate neșansa unui primar habarnist și incompetent care nu este în stare de nimic concret doar minciuni și vorbe.

  2. ….strazi proaste, piste proaste…lucrari proaste…oameni nemultumiti…DOAR CA NU SE CERE EXPERTIZA pentru ca doar clasa politica e multumita!!!
    Poate pica ceva.. …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: