25.1 C
Bistrița
joi, iunie 11, 2026

FOTO/VIDEO: Clubul Sportiv Battlefield Bistrița, pe primul loc după prima etapă a Campionatului Național de Airsoft Domination!

Prima etapa a Campionatului Național de Airsoft Domination – organizat de Federația Română de Airsoft – s-a desfășurat recent la Șieu Sfântu. Bistrițenii au fost printre cei mai buni.

Clubul sportiv bistrițean A.C.S Airsoft Battlefield Bistrița a găzduit zilele trecute prima etapă din Campionatul Național de Airsoft Domination.

Competiția a reunit 13 echipe din întreaga țară, desfășurându-se pe terenul amenajat din localitatea Șieu Sfântu.

În prima etapă, Clubul Sportiv Battlefield Bistrița s-a confruntat cu echipe de la BaiaMare, Ploiesti, Deva și Drobeta Turnu Severin.

„Totul a început sâmbătă dimineață și s-a terminat duminică, la orele 18:00. Intrarea a fost liberă pentru toți cei care și-au dorit să vadă confruntările, ca spectatori.

Jocul a fost de timp Dominație, pe trei puncte de interes. O repriză a avut 15 minute, un meci fiind format din 2 reprize”, au explicat gazdele pentru Bistrițeanul.ro.

Clubul Sportiv Battlefield Bistrita s-a clasat pe primul loc în grupă. Urmează etapa a doua, în 16-17 iunie. Aceasta presupune o întrecere la fel de strânsă între alte 7 echipe.

Finaliștii celor două etape vor disputa meciurile de calificări în semifinale și finale – în data de 30 septembrie și 1 octombrie.

Etapa a doua și finala se vor desfășura tot în Bistrița-Năsăud, la Șieu Sfântu. Pentru că acesta este primul teren de tip Dominație omologat de Federația Română de Airsoft. Până în momentul de față nu există un alt teren de acest fel construit în România”, au mai explicat organizatorii.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.