Viața bate filmul. Ne demonstrează și Valeria, care, în urma unui vaccin a rămas cu o deficiență locomotorie. Dar boala nu a fost un impediment pentru a-și urma visul. Dorința ei dintotdeauna a fost să ajute oamenii. Visul i s-a îndeplinit în cel mai frumos mod posibil: Valeria profesează ca logoped, de 18 ani, la Liceul Tehnologic Telciu.
Povestea Valeriei începe în anul 1979, când aceasta se naște perfect sănătoasă. La 9 luni distanță, Dumnezeu decide să le trimită o încercare. Din cauza faptului că medicina nu era foarte avansată atunci, iar unii medici nu acordau o atenție deosebită pacienților, Valeriei i-a fost făcut un vaccin, aceasta fiind răcită. Acela a fost momentul când viața ei și a familiei sale s-a schimbat complet.
Mama Valeriei a observat că ceva este în neregulă, chiar după câteva ore, Valeria fiind un copil foarte activ înainte de acel vaccin. „N-a mai putut să meargă, nici să stea în fund, era ca o paralizie. Atunci mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva…”
După mai multe investigații, i-a fost pus diagnosticul de hidrocefalie internă tetraventriculară, boala determinată de anomalii de circulație a sângelui.
În urmă cu 45 de ani, prejudecățile oamenilor erau și mai mari. Mai ales dacă erai un copil cu nevoi speciale și trăiai la țară. Îngerul păzitor al Valeriei este mama sa, care a luptat încă din prima clipă pentru binele fiicei sale. Din cauza bolii, fiindu-i afectat sistemul locomotor, avea nevoie de însoțitor pentru a merge și a fi în siguranță.
Mama sa a fost lângă ea la orice pas, ducând-o zilnic la școală. „M-am gândit că o să fugă copiii de ea, că o să râdă, că o s-o îndepărteze. Dar nu a fost așa. Ea fiind foarte comunicativă, a reușit să se integreze. Copiii au îndrăgit-o, au ajutat-o și au respectat-o foarte mult…”
Școala primară și cea gimnazială a făcut-o în satul natal, Telciu. Apoi a urmat liceul la Sebeș.
„După terminarea studiilor din școala generală, trebuia să urmez neapărat un liceu. Pentru că eu îmi doream foarte mult să ajung să termin o facultate de psihologie sau chiar de medicină. Ca să ajut și eu la rândul meu copilașii cu probleme sau chiar oamenii adulți. Trebuia să găsesc un liceu ca să fie adaptat problemelor mele locomotorii, să nu fie distanțe lungi de parcurs. Din punctul ăsta de vedere am optat pentru școala specială. Liceele de profil erau la distanțe foarte mari, cel mai aproape fiind cel de la Sebeș…”, ne-a povestit Valeria.
Cu siguranță i-a fost greu, departe de casă și de familia ei, dar ambiția de fier a triumfat.
După liceu, Valeria și-a urmat visul, studiind la Facultatea de Psihologie, la Cluj. A urmat masterul în Psihopedagogie Specială. „Cred că am vrut să ajut pe cei ca mine sau chiar mai grav, să-și depășească și ei condiția, așa cum am făcut-o eu…”
În toamna anului 2006, când Valeria Scuturici a terminat facultatea, la școala din satul natal era nevoie de un logoped.
Valeria și-a depus dosarul, devenind profesor de logopedie. Chiar în satul natal, ajutând oamenii, care la rândul lor, au ajutat-o pe ea să nu se simtă marginalizată, ci dimpotrivă – acceptată și iubită.
Acela a fost momentul când toată munca ei și a celor dragi, care au susținut-o, a fost recunoscută. Orele de studii, dorul de casă și momentele grele prin care Valeria a trecut pentru a-și împlini visul au căpătat un sens.
De 18 ani, copiii de la școală o fac foarte fericită. Nici nu își închipuie viața fără a profesa.
„Este un mod mai plăcut de a trăi. Iubesc copiii, iar ei sunt foarte atașați de mine. Mă străduiesc mereu să găsesc modalități interactive pentru a-i face să învețe cât mai cu drag. Eu zic că orice profesie trebuie să o faci cu mult suflet…”
Valeria Scuturici ne demonstrează că în viață avem două variante: a sta și a ne plânge de milă sau a ne ridica și a ne urma visul…
