Există un proverb care spune că „Și țapului bătrân îi place iarba tânără”. Iar această înțelepciune poate fi transpusă în sfera umană cu ușurință. Se poate aplica în contextul sentimentelor, mai ales al dragostei, care deseori este descrisă ca fiind oarbă.
Cupidon, zeul dragostei, trage săgețile sale fără discernământ, îndreptându-le către oricine se află în calea lor, indiferent de etnie, religie, rasă sau vârstă. Adevărata dragoste nu cunoaște limite, deoarece sufletul uman nu îmbătrânește odată cu trecerea timpului. El rămâne mereu tânăr, chiar dacă trupul se confruntă cu inevitabila uzură a vârstei.
Conform credinței, sufletul părăsește această lume pentru a începe o nouă viață alături de Dumnezeu și devine veșnic. Prin urmare, nu ar trebui să ne mire faptul că un individ de vârstă înaintată poate fi atras de frumusețea tinereții. Nu degeaba se mai spune și că ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place.
Totuși, regulile sociale și de politețe ne impun limite în manifestarea acestor sentimente. Dragostea platonică, sau acea legătură sufletească pură poate fi văzută ca o consolare pentru cei care nu mai au acces la „iarba tânără”, chiar dacă sufletul lor rămâne tânăr…
