13.5 C
Bistrița
luni, aprilie 27, 2026

VIDEO – Tinerețe fără bătrânețe, pe schiuri: Povestea lui Gheorghe, seniorul de 78 de ani, care „deschide” Pârtia Cocoș în fiecare dimineață

Are 78 de ani, schiază de 45 și este prezent iarnă de iarnă, când vremea permite, mai bine de 50 de zile pe Pârtia Cocoș. A învățat să schieze singur, în tinerețe, și multă vreme și-a pregătit singur pârtiile pe care aluneca.

Gheorghe Olteanu are 78 de ani și schiază de 45 de ani. Toate zilele de iarnă autentică, cu zăpadă din belșug, îl prind pe pârtie. Se numără printre cei mai activi schiori de pe Pârtia Cocoș.

L-am întâlnit și ieri pe pârtie, la Serbările Zăpezii. Nu a concurat în cadrul evenimentului, dar s-a bucurat de zăpadă, de pârtie și de soare, cum face de fiecare dată când își pune schiurile în picioare și alunecă pe Dealul Cocoș.

„Cred că sunt cel mai activ schior de pe pârtia aceasta. Anul trecut am fost 53 de zile și cu un an-doi înainte 52 de zile. Eu nu am nevoie de instalații de urcare. Eu vin dimineața, de regulă sunt primul pe pârtie. Schiez cum am învățat de copil, să zic. În prima fază nu știam să fac slalom, să mă opresc unde vreau, am învățat și asta, tot singur”, povestește Gheorghe Olteanu, pentru Bistrițeanul.ro.

A învățat singur să schieze și și-a învățat și un frate, dar și fiul. Schiorul locuiește în zona de câmpie a județului și profită la maxim de dealuri chiar și acum când are la dispoziție o pârtie amenajată. Obișnuiește să meargă pe dealurile neamenajate din apropierea casei sale alături de fiul său, după ce acesta termină serviciu.

Până să testeze pârtiile amenajate, care, recunoaște, sunt preferatele sale, Gheorghe își amenaja chiar el suprafața pe care se dădea cu schiurile. Își amintește de una dintre excursiile de pe Muntele Cornu, în care trei zile și jumătate și-a amenajat pârtia, iar trei zile și jumătate s-a bucurat de ea, plecând cu amărăciunea că nimeni nu s-a mai bucurat de pârtia amenajată ad-hoc de el:

„Dintr-o săptămână cât am stat la munte, trei zile și jumătate îmi făceam pârtia și trei zile și jumătate schiam. Când plecam de acolo mă uitam înapoi și îmi spuneam: mă dacă ar veni cineva măcar… (n.r. să profite de pârtia amenajată ad-hoc de dl Gheorghe)”, mai spune schiorul.

 

 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos:  

CULT 500 by Nella aduce în premieră, la Bistrița, tehnologia KOEMIA: diagnostic digital + șampon, mască și leave in – personalizate exact pentru tine

Frumusețea nu înseamnă doar estetică, ci și sănătate și personalizare, iar CULT 500 by Nella Botîrlă...

​La Andrei Cleaning – servicii de curățenie la înălțime! Pot spăla inclusiv fațade și panourile fotovoltaice

​Când lucrezi cu inima, rezultatele apar întotdeauna! Cu o experiență de aproape 15 ani acumulată în...