Scriu rândurile astea pentru o parte dintre colegii jurnaliști, pentru activiștii de mediu care țin cu ursul pe finanțări de milioane de euro. Dar și pentru cei care din confortul casei, de la zeci/sute de kilometri distanță de un urs, ne explică nouă – ăstora care trăim în Bistrița-Năsăud, unde avem cea mai mare concentrație de urs din Europa – cum să conviețuim cu ursul, care, în ochii unora e un animal drăgălaș, chiar de companie.
Da, aici, în Bistrița-Năsăud avem dintotdeauna urși. La câțiva kilometri de Bistrița, nu mulți, poate vreo 20, este Dealul Negru, unde își făcea Ceaușescu vânătorile de urs. S-a scris istorie cu URSS la partidele astea de vânătoare. De ce se vâna aici? Pentru că aveam cea mai mare concentrație de urs. Avem chiar Bulevardul Urșilor, un culoar de migrare pe care urșii de sute de ani revin aici, că le place lor la noi, nu știu exact de ce.
Jurnalismul, dacă îl faci serios și vrei să fii documentat, implică discuții cu toți cei care cunosc fenomenul, inclusiv cu specialiști în cinegetică.
Pe vremuri, când prindeam un vânător, la fel ca și voi, nu exista să nu-l „curentez” pe seama vânătorilor, care mi se păreau pline de cinism și cruzime.
Într-o astfel de discuție l-am prins și pe Istrate Ștețco, care, atunci, mi-a explicat pentru prima dată regulile vânătorii. Cum se vânează, după ce reguli, de ce e necesară vânătoarea, de ce trebuie păstrat un echilibru în pădure, etc.
Apoi, după ani, am avut o discuție pe același subiect cu regretata Adriana Bartha, Dumnezeu să o odihnească în pace, una dintre puținele femei vânător din Bistrița-Năsăud.
Care mi-a explicat și ea de ce e necesară vânătoarea și de ce această activitate – făcută corect, după regulile științei cinegeticii – păstrează echilibrul faunei din pădure ca să trăiască toată lumea fericită.
Recunosc, i-am ascultat, am înțeles cât am vrut din ce mi-au spus, că vânătorii tot mă enervau. Aveam imaginea vânătorilor lui Țiriac, când se adunau toți bogații lumii la măcel, ei în foișoare împușcând cu entuziasm mistreții hăituiți de gonași prin fața lor.
La asta adăugați imaginea vânătorilor politice, la care se adunau greii țării pe aici pe la noi, să mai pună țara la cale la o partidă de vânătoare.
Principiile vânătorii de care îmi vorbeau vânătorii adevărați nu prea erau respectate și vânătoarea era cu totul altceva. Adriana Bartha îmi și spunea că s-a retras, că ce se întâmpla atunci nu prea se suprapunea cu principiile ei. Era dezgustată și nu mai voia să facă parte din ceea ce devenise vânătoarea.
În urma cu 10 ani, când ministra Palmer a blocat cotele de vânătoare la urs m-am bucurat, ca mulți dintre voi.
Ia să se mai ducă naibii vânătorii cu bani mulți și ăia politici și să nu mai împuște nimic la trofeu, foarte bine v-a făcut.
Și au trecut anii și am ajuns să înțeleg unde se ajunge dacă nu respecți regulile cinegeticii și nu menții echilibrul, inclusiv în pădure. Tot ce mi-au spus vânătorii adevărați s-a adeverit.
Și baiul cel mare e că suferă oamenii și plătesc cu viața sau sănătatea când ne lăsăm conduși de impresia artistică și de jocul politic, în loc să lăsăm treburile serioase în mâna celor care se pricep la asta, pe care, ce să vezi nu i-am mai auzit deloc în ultimii ani.
Că n-au încăput ba de politicieni, care se pricepeau ei mai bine la asta, ba de activiștii de mediu, care pe bani grei, ne explicau ei cum să protejăm habitatul și că ursul e chiar simpatic, ce are că mai omoară câte un om pe câmp, o tânără prin munți. Asta e, ghinion de neșansă.
Unde sunt în tot acest discurs public oamenii care chiar se pricep, au studiat și studiază cinegetica? NU sunt, nu-i băgăm în seamă, nu-i ascultăm.
Dăm doar știri cu atacurile sau amenințările urșilor, urmate de știri cu politicieni cu poziții pe subiect, acu e aia că a întors Nicușor Dan legea în parlament care creștea cotele de vânătoare la urs.
Oamenii din Bichigiu, un sat din Bistrița-Năsăud, trăiesc de 2 săptămâni cu frica de a mai ieși din case. Dadaa, din case! Pentru că ursul le-a venit până în curte să le ia animalele.
În urma cu două săptămâni, ursul a omorât o femeie de 51 de ani, care mergea în câmp, la animale. Aseară, era cât pe ce să mai omoare un om de 71 ani, care, tot așa, a mers în câmp să mulgă vacile. L-a atacat ursul și a mușcat din el, a scăpat doar că i-a sunat telefonul și, pare-se, s-a speriat ursul.
În tot acest timp, ursul le-a făcut prăpăd printre animale. Iar pentru oamenii de la țară, cei care ne mai dau nouă produse bio, animalele pe care le cresc sunt toată averea lor.
Bani primesc la mișto pentru pagube, dar dacă se întâmplă ceva ursului, sunt buni de plată, legea prevede că trebuie să plătească 40.000 Euro. Pentru viața unui om, același legiuitor care a scris paguba pentru urs, nu a trecut o sumă și pentru viața unui om. Nimic. Zero.
Ei, se pare că am ajuns într-un dezechilibru grav. Și ar cam fi momentul să lăsăm naibii impresia artistică și politică. Și să-i ascultăm în al XII-lea ceas pe cei care se pricep la păstrarea echilibrului în habitatele naturale ale României – pe specialiștii în cinegetică, mai au toate facultățile de silvicultură astfel de oameni și să regăsim echilibrul.
În Bistrița-Năsăud se estimează că avem peste 1000 de urși. Încercați să puneți pe harta județului 1000 de puncte și vedeți apoi dacă nu cumva sunt prea înghesuiți și de aia ajung tot mai des in zonele locuite.
De fapt, ce sa vă zic, că în urma cu trei ani a trecut ursul prin fața redacției, în mijlocul Bistriței, în zona ultra centrală a orașului.
Se putea încheia cu o dramă, era 11 seara, iar ursul speriat, alergat de jandarmi, putea să atace orice om care i-ar fi ieșit în față. Ne-a ferit Dumnezeu.
De câțiva ani scriem de tot mai multe vizite ale ursului nu doar la marginea Bistriței, în tot județul. Dacă acu câțiva ani incidentele erau la câteva săptămâni, de anul trecut avem alerte săptămânal, în tot județul.
Acum, am ajuns să avem alerte aproape zilnic. Urs la Bichigiu, urs la marginea Bistriței, urs la Budac, la Teaca, la Colibița.
Și oameni disperați și exasperați, NU mai sunt în siguranță, în județul ăsta deja poti să dai nas în nas oriunde cu ursul. În grădină, în curte, pe șosea, la drumul mare. Astăzi, în Bistrița-Năsăud urșii sunt peste tot și știrile cu ei în fiecare zi.
Categoric am ajuns la un dezechilibru. Ursul NU e animal de companie, ursul NU e drăgălaș cu oamenii și nu am fost niciodată prieteni.
Iar în lanțul trofic ursul e cel mai sus, nu are dușmani naturali care să rărească populația de urs, deci, tot omul va trebui să o facă.
Din păcate, sper să nu am dreptate, dar din dezechilibrul ăsta cel mai prost va ieși tot ursul. Și pentru că nu ascultăm de specialiști, dar sună bine să combatem „vânătoarea la trofeu”, victime vor cădea urșii tineri și ursoaicele cu pui, care, alungați din pădure de urșii mari, sunt naivii care se apropie de gospodarii și zonele locuite.
Pentru a combate „vânătoarea la trofeu”, s-a decis ca urșii peste 400 de puncte să nu fie împușcați. No, ce vreau eu să vă spun, e că exact urșii tineri se încadrează sub punctaj.
Întrebați orice specialist în cinegetică. Ursoaicele sunt și ele vulnerabile, ele fug din pădure să-și apere puii, pentru că dominantul umblă să-i omoare să intre iarăși în călduri, și ajung să atace pentru că foame, pentru că, fără să-ți dai seama, te poți interpune între ursoaică și pui – caz standard în care ursoaica atacă și te mai salvează numai bunul Dumnezeu.
Și, cum noi sărim de la o extremă la alta, dacă nu se lasă ACUM problema în mâinile celor care se pricep – că mai avem astfel de oameni în țara asta, da nu-s băgați în seamă nici de politicieni când dau legi, nici de presă când se fac știri doar cu atacurile urșilor și apoi cu organizațiile care se opun creșterii cotelor – se va ajunge la măcel.
E suficient un emoțional puternic, un copil sfâșiat de urs, iar populația va susține în masă măcelul printre urși.
Iar ideea unei Camere de Vânătoare, ca în Ungaria, cum a avansat ca soluție în emisiunea mea Dragoș Hârjoabă, mi se pare cea mai bună soluție. Specialiștii în cinegetică, la masă cu fermierii și agricultorii, să stabilească clar cine poate vâna în România, cum, ce specii, câte exemplare, unde, să fie protejate și speciile, dar și oamenii și animalele lor.
De frica ursului, la stâni ciobanii și-au luat zeci de câini, care, ce să vezi, distrug și vânatul mic, nu doar apără de urs. Agricultorii sunt disperați că le distrug mistreții culturile.
Un dezechilibru și un haos total pentru că și-a băgat politica coada și aici. Unii să nu se vâneze, după ce alții au făcut rahatul praf și vânătoarea a ajuns să fie mai multă politică decât știință și o intervenție necesară, cu regulile ei.
Și nu, să nu ne spuneți că putem trăi cu urșii, că nu vă credem, cel puțin noi, ăștia din Bistrița-Năsăud, unde trăim de sute de ani cu cea mai mare concentrație de urs. Trăiam bine, nu ne deranjam reciproc, când vânătorii îsi faceau treaba în pădure, numărul de exemplare era echilibrat la teritoriul disponibil.
Acum, e prea mult și prea periculos. Și trebuie luate măsuri rapid. De cei care se pricep și pe care i-am ignorat. E timpul să ne întoarcem la ei și la expertiza lor.
Până nu cade victimă vreun copil, că apoi, repet, va fi măcel.
