S-ar fi putut întâmpla oriunde în țara asta largă, dar soarta a vrut ca taman la Bistrița să-și facă destinul de cap și să explodeze, într-un final neașteptat, pe pietonalul Liviu Rebreanu: sătulă de abuzurile și chinurile la care a supus-o propria familie, o tânără a întors spatele tuturor, cu un gest necugetat…
Era foarte frumoasă, avea un trup zvelt și bine proporționat, locuia undeva prin centrul orașului și toți apropiații știau că suferise cumplit la moartea mamei sale, că tatăl ei s-a recăsătorit cu o pițipoancă meschină și superficială care i-a adus plocon în casă alte două fete – urâte, proaste și bârfitoare, care o chinuiau pe tânăra de nici 18 ani în toate felurile posibile.
O puneau să curețe casa, o zgâriau de câte ori treceau pe lângă ea, dădeau muzica prea tare când ea încerca să învețe și – susțin vecinii care trăgeau cu urechea la scandalurile lor – au încuiat-o în casă cât a durat Târgul Mare al Bistriței, astfel încât fata să nu se poată bucura de niciun concert…!
Destinul (sau poate mama ei care o veghea din ceruri) a făcut totuși ca tânăra să fie trimisă după cumpărături la un super-market din oraș, și printre rafturi, printre produse atrăgătoare și fructe proaspte – să-și încrucișeze privirea cu un tânăr – frumușel și bine îmbrăcat ai cărui părinți conduceau o afacere prosperă în oraș… A fost dragoste la prima vedere iar tânărul, încercând s-o cucerească, i-a cumpărat o minunată rochie pentru banchetul de absolvire, alături de această pereche de pantofi cu floricele albe și gălbui…
Se pare că ceva totuși nu a mers între ei… Chimia necesară unei relații nu s-a produs… Pantofii au fost abandonați fără milă, spânzurați de un coș de gunoi de pe pietonalul Liviu Rebreanu, despre rochie nu mai știm nimic iar vecinii n-au mai văzut-o niciodată pe frumoasa tânără de nici 18 ani…
După o săptămână de la uimitoarele evenimente – nici nu mai erau siguri că o asemenea frumusețe a existat aievea printre ei, iar unii ar fi băgat mâna în foc că totul e o scorneală, un fel de Cenușăreasă stâlcită și adaptată zilelor noastre, care se termină, inevitabil tragic, cu nefericitul „Și am încălecat pe o căpșună și v-am mai spus o mare minciună…”
***
Tema Cenușăresei pare să fi apărut încă din antichitatea clasică: Istoricul grec Strabon (Geographica Cartea 17, 1.33) a consemnat în secolul I e.n. povestea fetei greco-egiptene Rhodopis, considerată a fi cea mai veche versiune a poveștii. Servitoarea Rhodopis („fata cu obraji roșii”) își spală hainele într-un pârâu, obligată fiind de celelalte servitoare, care au plecat la un eveniment organizat de faraonul Amasis. Un vultur îi ia sandaua cu trandafiri și o lasă la picioarele faraonului în orașul Memphis; el cere apoi femeilor din regatul său să probeze sandaua pentru a vedea cui i se potrivește și Rhodopis este singura care o poate încălța, faraonul îndrăgostindu-se și căsătorindu-se cu ea.
O altă versiune chinezească a poveștii a apărut în preajma anului 860 e.n: aici, fata frumoasă și harnică se împrietenește cu un pește, reîncarnarea mamei ei, omorâtă de mama vitregă a fetei. Ye Xian păstrează oasele, care au proprietăți magice, și ele o ajută să se îmbrace potrivit pentru un festival. Când ea își pierde papucul după plecarea în grabă, regele o găsește și se îndrăgostește de ea.
Câteva variante diferite ale poveștii apar și în O mie și una de nopți, toate tratând tema fetei mici hărțuite de surorile invidioase, dar și în Japonia, unde intervin salvator călugătițele budiste. Cea mai veche poveste europeană pe această temă îi aparține unui culegător italian de basme, Giambattista Basile, care a publicat-o în 1635. Este versiunea care a stat la baza versiunilor ulterioare publicate de francezul Charles Perrault și de frații Grimm…
