22.6 C
Bistrița
joi, iunie 11, 2026

Gest inexplicabil al unui bărbat din Sigmir. A fost găsit fără suflare, de către un vecin

O vizită la un vecin s-a lăsat cu o descoperire macabră. Un bărbat din Sigmir și-a găsit consăteanul spânzurat. Deși a chemat un echipaj medical, acesta nu a mai putut face nimic. Nu se știe ce l-a determinat pe om să-și pună capăt vieții.

Gest inexplicabil al unui bărbat, de 54 de ani. Acesta s-a urcat în podul casei sale din Sigmir și și-a pus funia la gât.

Un vecin de-al său, mergând în vizită și văzând că nu-i răspunde, a început să-l caute. L-a găsit fără suflare.

Acesta a apelat la 112 și a solicitat un echipaj medical. O ambulanță cu medic s-a prezentat de urgență, însă nu au mai putut face nimic, decât să constate decesul.

Polițiștii de la Investigații Criminale au început verificările pentru a stabili toate împrejurările în care a avut loc incidentul. Acestea se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Corpul neînsuflețit a fost transportat pentru a-i face necropsia.

Nimeni nu-și explică ce l-a împins pe bărbat să facă un asemenea gest. Totuși, unii spun că ar fi fost depresiv și probabil aceasta l-a împins să-și pună capăt vieții.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.