12.4 C
Bistrița
miercuri, iulie 29, 2026

După un an jumătate de la tragedie, au montat semaforul în Viișoara! Dar n-au reușit să-l pornească

A trecut aproape un an și jumătate de la tragedia din Viișoara, când cinci copii și-au pierdut viața. Abia acum au reușit să monteze semaforul, deși promisiuni au fost multe, și de multă vreme. Chiar dacă e montat de câteva zile bune, nu e funcțional. Va mai dura…

Anul trecut, de Ziua Copilului, cinci copii au plecat, pentru totdeauna, din casa părintească. Patru dintre ei erau frați.

După ce s-a făcut mult pressing, și s-au dat telefoane la cei sus-puși, CFR-ul a „cedat” și a promis că va monta semafor în zona respectivă. Cât mai repede.

Timpul a tăcut și a trecut, iar semaforul nu a mai apărut.

La aproape un an și jumătate de la tragedie, CFR-ul a montat semaforul de la trecerea la nivel cu calea ferată din Viișoara.

„Ordinul de începere al lucrărilor a fost dat acum două săptămâni. De lucrări se ocupă cei de la CFR”, a explicat viceprimarul Cristian Niculae.

Totuși, semaforul nu este încă funcțional. Motivul? Trebuie săpat un șanț subteran, de la Gara Bistrița Nord până în Viișoara. Pe acolo trebuie tras cablul care să dea semnal.

Astfel, în funcție de cât de repede vor avansa aceste lucrări, atât de repede va fi pus în funcțiune și semaforul.

Chiar și așa, până se vor face testele și va funcționa „ca la carte”, cei care tranzitează zona ar fi indicat să se asigure.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: