6.2 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 25, 2026

Ioan Turc: La ștrandul municipal, lucrările de un milion de euro le pot vedea doar avizații

În zilele caniculare ce tocmai au trecut, bistrițenii așteptau cu nerăbdare deschiderea ștrandului municipal. Acum, când autoritățile au dau frâu liber la baie și distracție, vremea face pe „nebuna” și ne pune să revenim la paltoane. Ioan Turc desființează municipalitatea și lucrările de reabilitare ale ștrandului.

La începutul lunii iulie ANM a emis coduri de caniculă, iar bistrițenii au împânzit mediul on-line cu întrebări de genul „Când se deschide ștrandul Codrișor?”. Municipalitatea a pus mult răbdarea localnicilor la încercare, iar cu chiu, cu vai, până responsabilii s-au dumirit cum stă treaba și cu faimoasa piscină, au dat liber la distracție și au deschis ștrandul municipal.

Într-o conferință de presă, Ioan Turc – liderul PNL BN, a dat cu administrația locală de pământ și a desființat lucrările de renovare ale ștrandului care au costat nu mai puțin de un milion de euro. Acesta a tăiat în carne vie și a spus că deși s-a montat un faimos sistem de încălzire a apei, cei care se aventurează să se răcorească, ies din apă cu dinții dârdâind.

„PSD-ul din Primărie a băgat în ștrandul municipal un milion de euro. Ca și cum un milion de euro ar fi la îndemâna oricui. Pe vremea lui Ceaușescu, când eram copil, ștrandul se deschidea de cele mai multe ori în luna mai. După ce PSD-ul a băgat un milion de euro și zic ei, au instalat un sistem cu panouri pentru încălzirea apei, ștrandul se deschide în luna iulie. Culmea, apa e rece! Oamenii se plâng că apa e rece.”, transmite Turc.

Liderul PNL BN mai spune că ștrandul Codrișor arată exact ca în copilăria lui, însă din anumite puncte de vedere lucrurile stau mai prost, făcând referire la iarba care era de altă calitate și terenul era mai bine întreținut, iar mai presus de orice – era curățenie.

„După un milion de euro nu se vede aproape nimic. Probabil sunt lucrări ascunse pe care le pot vedea doar avizații. De aceea am cerut devizul lucrărilor, să ni se explice unde a mers milionul. Încă mai așteptăm. E limpede: PSD este campionul extremelor – lucrări extrem de scumpe și cumplit de proaste! Cel mai bun lucru pentru oraș ar fi ca PSD să își ia o pauză.”, a concluzionat Ioan Turc.

Mai multe despre deschiderea oficială a ștrandului municipal puteți reciti în materialul de mai jos.

FOTO: S-a deschis ștrandul! Mulți curioși, puțini cu adevărat interesați!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

​La Andrei Cleaning – servicii de curățenie la înălțime! Pot spăla inclusiv fațade și panourile fotovoltaice

​Când lucrezi cu inima, rezultatele apar întotdeauna! Cu o experiență de aproape 15 ani acumulată în...

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari.