22.6 C
Bistrița
joi, iunie 11, 2026

VIDEO: Ministrul Roxana Mânzatul promite 220 milioane euro din fonduri europene, pentru județul nostru! AFLĂ pentru ce proiect:

Prezentă la Bistrița pentru conferința PSD, Roxana Mânzatul, ministru al Fondurilor Europene, a făcut o promisiune. Aceasta s-a angajat să trimită documentația necesară spre finanțare a unui proiect major. E vorba de o valoare de 220 de milioane de euro, bani ce vor fi investiți pentru creșterea calității vieții în Bistrița Năsăud. VEZI despre ce e vorba:

Ministrul fondurilor europene, Roxana Mânzatul, a fost prezent vineri la Bistrița. Ocazia a fost prilejuită de alegerile din cadrul PSD BN.

Atunci când i s-a dat cuvântul, în cadrul conferinței, aceasta a făcut o promisiune.

„Vă spun și eu, cu toată siguranța, că până la finalul lunii august ne dorim și cred că putem să trimitem acest proiect major la comisia europeană”, a explicat Roxana Mânzatul în cadrul conferinței PSD BN.

După conferință, aceasta a fost invitată în emisiunea live Bistrițeanul.ro, unde a menționat, din nou, despre proiectele aflate în derulare în județul nostru. Și a promis că se vor atrage cei 220 milioane euro în județul nostru.

Aveți 104 proiecte doar pe perioada asta 2014 – 2020. Acestea însumează astăzi 1,6 miliarde lei, doar pe perioada actuală. Dar urmează să vi se aprobe, chiar prin ministerul pe care îl conduc, un proiect de 220 milioane de euro pe extinderea rețelei de apă și apă uzată. E un proiect la care lucrează Consiliul Județean Bistrița Năsăud. Președintele Radu Moldovan a venit la mine a treia zi după ce am preluat mandatul. A venit cu echipa și urgentăm și sperăm în august să trimitem proiectul. Deci 220 de milioane de euro în plus față de acești 1,6 miliarde de euro”, a declarat Roxana Mânzatul, ministrul fondurilor europene în cadrul emisiunii Bistrițeanul.ro

Declarația din cadrul conferinței PSD o puteți urmări în video de mai jos:

[arve url=”https://youtu.be/cNExF-_DHro” /]

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.