12.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 24, 2024

FOTO/VIDEO: Un sat ca-n poveşti, în Bistriţa-Năsăud…!

Un sat ca-n poveşti, în Bistriţa-Năsăud: Cu oameni înţelepţi, figuri luminoase, dar şi lupte – încleştări de forţe, scuturi izbindu-se bărbăteşte, impresionante unelte arhaice, brăţări cântărind o jumătate de kilogram şi cai mândri, tropotind ameninţător…

Nu ştim cât au muncit pentru acest sat de poveste, dar este limpede că au reuşit să contureze, în mijlocul unei lumi dezlănţuite şi obsedate de tehnologie – un colţ de rai în care trecutul pulsează şi prinde viaţă în prezent.

Aveţi ocazia să vă convingeţi personal azi, toată ziua. Este suficient să daţi o raită pe la Celtic Transilvania, acolo unde, o mână de oameni pasionaţi au pus pe picioare un sat de poveste.

Un sat celtic – cu oameni înţelepţi, cu figuri luminoase şi străvechi cavaleri – când puşi pe lupte, când călărind caii mândri şi impunători, când liberi să stea la poveşti cu orele…

Despre costumele de acum 2000 de ani, despre viaţa spirituală a unor civilizaţii antice care încă ar avea atât de multe de transmis… Numai să ne permitem un strop de răbdare pentru a asculta cu atenţie…

A fost veselie mare, ieri, în Satul celtic, în preajma atelierului de modelat în lut coordonat de Irina Pop. Zeci de copii s-au perindat pe aici, tot încercând să modeleze căni, farfurii, morcovi, cruciuliţe sau zaruri. Şi-au murdărit mâinile, tricourile, frunţile sau obrajii, dar în final au fost răsplătiţi cu prăjituri de la cofetăria Karamel din Beclean.

Caii au făcut senzaţie printre spectatorii care au vizitat Satul Celtic, lăsându-se mângâiaţi în voie şi participând la impresionante demonstraţii de luptă ale celţilor şi romanilor:

[arve url=”https://youtu.be/VKOcBP79uRI” /]

Un strung construit doar din sfoară şi lemn a smuls admiraţia şi aprecierea celor care au trecut prin Satul Celtic: „Sunt mesteșuguri şi unelte antice care se foloseau încă din epoca fierului şi, după cum vedeţi, se pot folosi şi azi…”, ne-a explicat Ciprian Pop, în vârstă de 38 de ani, din Bistriţa.

Tânărul pasionat de meşteşugurile antice face parte de 8 ani din Terra Dacica Aeterna Cluj. Cu 6 ani în urmă şi-a construit strungul de lemn, după  puţinele surse istorice pe care le-a găsit şi cu ajutorul altor prieteni care mai au aşa ceva.

Practic cam orice obiect rotund poate să prindă viaţă: tot ce se poate realiza pe un strung modern – se poate face şi pe acest strung antic. Boluri de lemn, picioare de mese sau scaune, linguri de diverse dimensiuni, mânere pentru tot felul de unelte…Diferenţa între un obiect construit astfel faţă de unul modern este tocmai faptul că acesta are personalitate. Şi suflet…”, ne-a mai povestit Ciprian Pop.

Un asemenea bol de lemn se „ciopleşte” cam într-o oră şi jumătate, două ore. Uneori şi mai mult, dacă e vorba de un vas mai mare…

[arve url=”https://youtu.be/k0N4rKy0RD0″ /]

Cei care s-au încumetat şi au avut răbdare au aflat cum se confecţionau pe vremuri bijuteriile…

Unii au fost curioşi să afle care este secretul unei săgeţi bine ţintite… Este mai greu decât pare în realitate…

Am gustat şi noi brânza iute cu măsline cu miere şi piper! Se pare că e o reţetă de acum 2000 de ani. Este absolut delicioasă. Noi am venit din Dej, anul trecut n-am reuşit să ajungem în sat, dar ne-am propus încă de atunci să venim neapărat acum. Şi chiar nu ne pare rău. Ai ce să vezi…!”, ne-a mărturisit unul dintre vizitatorii satului celtic.

Cei care şi-au dorit o amintire din Sat, au avut parte de un Retro Booth: într-un colţ, aproape de intrare, vizitatorii s-au imortalizat îmbrăcaţi în echipamente de războinici celți, daci sau soldați romani. Au fost puse la dispoziţie şi costume de prințese sau nimfe de pe vremea dacilor…

Nici parada moto nu a lipsit din program:

[arve url=”https://youtu.be/fhT7J_g0jQU” /]

Spectaculosul Sat Celtic a fost posibil graţie trupelor de reconstituire istorică din ţară şi străinătate – alcătuite din specialişti, arheologi şi istorici.

În acest an la Celtic Transilvania au participat Terra Celtica şi Pro Antica (din Polonia), alături de asociaţiile din România Omnis Barbaria, Amicii Muzeului, Castrum Novis, Terra Dacica Aeterna şi Geto-Dacii din Moldova.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis.