4.1 C
Bistrița
vineri, februarie 6, 2026

Heliportul de la Spitalul Județean așteaptă să fie construit. VEZI când ar putea fi gata

Se fac pași în realizarea heliportului la Spitalul Județean. Acesta ar fi al doilea heliport de terasă din țară. Deși sunt puține firme care pot să facă așa ceva, constructorul a fost deja desemnat. Managerul spitalului e sigur că lucrările vor fi gata cât de repede.

Noua secție ATI de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Năsăud a fost inaugurată ieri în prezența ministrului sănătății, Sorina Pintea. Mai multe despre acest subiect puteți reciti în materialul de mai jos:

FOTO/VIDEO: Noua secție ATI, inaugurată alături de ministrul sănătății Sorina Pintea

La finalul vizitei noii secții, într-o conferință de presă managerul spitalului Gabriel Lazany a ținut să menționeze care este stadiul lucrărilor pentru heliport. Conform acestuia, în urma licitației, constructorul a fost desemnat. Nu mai rămâne decât semnarea contractului și începerea lucrărilor.

„Săptămâna viitoare va fi finalizat și probabil semnat contractul pentru un proiect important – heliportul pe spital. Este un proiect pe care l-am gândit din anul 2011, iar finanțarea este asigurată integral de Consiliul Județean. Avem deja toate aprobările și avizele necesare de la Autoritatea Aeronautică. Avem desemnat ofertant câștigător care în această săptămână trebuie să prezinte la Serviciul de Achiziții Publice a Consilului Județean documentele originale pentru a putea fi semnat contractul de proiectare și execuție.”, a spus Gabriel Lazany.

Fără a fi prea optimist, managerul spitalului speră ca în cursul anului următor la Bistrița să poată ateriza elicopterele pe spital.

Președintele Consiliului Județean a vorbit și el despre acest proiect, spunând că odată cu heliportul și extinderea Unității de Primiri Urgențe (UPU) se va mai încheia un circuit și o investiție importantă pentru spital.

„Suntem în partea de finalizare, poate chiar săptămâna în curs, sau cel târziu săptămâna viitoare, se va semna contractul de proiectare și execuție pentru heliport. Se termină licitația care e în validare la SICAP pentru modernizare și extindere UPU. La UPU avem astăzi aproximativ 330 metri pătrați, iar în urma extinderii vor fi aproape 1440 metri pătrați. De asemenea, cu heliportul se încheie o parte importantă din ceea ce avem de făcut ca circuit și investiții.”, a declarat Emil Radu Moldovan.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos:  

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.