13.9 C
Bistrița
joi, iulie 23, 2026

VIDEO: Ioan Turc îl acuză pe Radu Moldovan că își bagă prietenii la festivaluri în locul producătorilor locali

Ioan Turc, președintele PNL BN, este nemulțumit că la festivalurile din județ unde pe primul loc ar trebui să fie producătorii locali, organizatorii își favorizează „prietenii” care nu au nici o treabă cu Bistrița-Năsăud. Printre evenimentele vizate se numără și Festivalul Usturoiului.

Ioan Turc, președintele PNL BN, e supărat că la festivalurile organizate în județ mâncarea servită nu este asigurată de producătorii locali. Astăzi, într-o conferință de presă, acesta și-a spus nemulțumirea alături de Mia Jauca, președintele interimar PNL Tiha Bârgăului.

Nemulțumirile celor doi constau în faptul că la Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula Emil Radu Moldovan a preferat să întindă o mână de ajutor unui prieten de vânătoare din Călărași care a servit mâncare de proastă calitate.

„Am avut această dezamăgire cauzată de faptul că am avut parte de o firmă din Călărași care s-a ocupat de toată comercializarea produselor (culinare – n.r.) în acest festival. Spre surprinderea noastră și spre dezamăgirea tuturor patronilor de firme locale care la celelalte ediții au participat și au avut posibilitatea să își promoveze produsele locale cu care ne mândrim. Avem produse culinare unice în zona noastră și mi se părea normal ca acestea să fie promovate. (…) Am văzut nemulțumirea care se citea pe chipurile oamenilor. Ce să vă mai spun, că erau oamenii nevoiți să stea la coadă ca pe vremea lui Ceaușescu ca să își achiziționeze niște produse, produse care erau de proastă calitate, citez «Micii nici nu miros a mici». Pur și simplu aceste firme au fost umilite, au fost intimidate astfel încât să își facă ei loc.”, a spus Mia Jauca.

Ioan Turc a ținut să își exprime și el nemulțumirea, mai ales că ar fi fost sunat de producătorii locali care s-au plâns că au fost dați la o parte. Pe lângă experiențele culinare neplăcute de la Festivalul Usturoiului, se pare că același producător de la Ferma Gruia din Călărași va fi prezent și la Festivalul Dorului, organizat pe Dealul Șpanului.

„Nu credeam că Radu Moldovan după isprava cu frățiorul de la Aquabis va insista pe soluții absolut ridicole pe de o parte, pe de altă parte de urâte, inclusiv în organizarea unui festival. Să îți aduci tu prietenul din Călărași, pe domnul Gruia, un prieten de vânătoare pe care să îl promovezi în detrimentul firmelor locale, tu mare patriot local, arată exact profilul domnului Radu Moldovan. Din păcate Radu Moldovan dezamăgește din ce în ce mai des prin gesturi tot mai flagrant îndreptate împotriva unui bun simț elementar. Am fost sunat ieri de către comercianți din zona Târlișua unde urmează să fie organizat Festivalul Dorului. Nici acolo producătorii locali, micii antreprenori de profil nu au acces, fiindcă și acolo va fi tot domnul Gruia, prietenul cu pușcă al domnului Moldovan. Nu e de înțeles nimic. E exact ca la Aquabis. Ne-am aranjat familia, acum ne aranjăm prietenii. (…) Domnul Radu Moldovan împiedică producătorii locali să participe la festival, care aveau tot dreptul să participe pentru că sunt de aici.”, a transmis Ioan Turc.

Declarațiile integrale ale celor doi pot fi urmărite în materialele video de mai jos:

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: