11.4 C
Bistrița
marți, aprilie 14, 2026

TRAFIC DE MINORI: Mamă și fiică reținute!

Ieri au avut loc trei percheziții domicilare pe raza județului nostru. S-ar părea că patru bistrițeni ar fi racolat, transportat și obligat minore să se prostitueze. Două femei au fost reținute.

Polițiștii anunță că, din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în cursul anului 2018, două femei, în vârstă de 22 și 51 de ani, împreună cu alți doi bărbați de 43, respectiv 22 de ani, toți din județul Bistrița-Năsăud, ar fi recrutat, adăpostit și transportat mai multe tinere, minore, dar și majore, pe care ulterior le-ar fi obligat să se prostitueze.

Astfel, ieri, au fost efectuate 3 percheziții domiciliare, ocazie cu care au fost descoperite și ridicate mai multe obiecte și înscrisuri cu valoare probatorie, telefoane mobile, un laptop, precum și 7.000 de euro.

Totodată, au fost puse în aplicare 5 mandate de aducere, persoanele vizate fiind conduse la audieri. Cele două femei au fost reținute.

Cercetările continuă în vederea documentării activității infracționale a persoanelor implicate, iar în cursul acestei zile, cele două femei vor fi prezentate magistraților, cu propunere de arestare preventivă.

Activitățile desfășurate au beneficiat de suportul operațional al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. La percheziții au participat și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu-Mureș, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud.

Conform DIICOT, H.M.G. și fiica acesteia F.M.C., împreună cu alte două persoane s-au constituit într-un grup infracțional organizat în vederea săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori, respectiv pentru exploatarea unor persoane de sex feminin, minore și majore, prin recrutarea, adăpostirea și transportarea precum și obligarea lor la practicarea prostituției în favoarea membrilor grupului, dar și prin obținerea de foloase materiale și înlesnirea practicării prostituției de către persoane de sex feminin majore. În urma cercetărilor s-a descoperit că inculpatele H.M.G. și F.M.C., prin constrângere, amenințare și violență, au obligat mai multe persoane de sex feminin minore și majore să practice prostituția în favoarea acestora (găsindu-le clienți și asigurând transportul acestora în locațiile unde aveau loc relațiile sexuale), obținând diferite sume de bani reprezentând o parte din plata serviciilor sexuale practicate de persoana vătămată.

Mama și fiica sunt cercetate pentru săvârșirea infracţiunilor de trafic de minori, proxenetism și constituire a unui grup infracțional organizat

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, florist, asistent generalist, electricieni

Casa EMA angajează instalator priceput și serios, STEWO Năsăud caută Facturist, Asistent manager, Controlor calitate și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil și Aquabis, dar și la GB Instaplan, Crama JELNA sau Transmixt. Oferta completă, mai jos:

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...

Bateria care va revoluționa mașinile electrice: MG lansează în Europa modelul MG4 EV Urban cu acumulator semi-solid!

MG va lansa în Europa primul automobil electric de serie echipat cu o baterie semi-solid state,...