17.1 C
Bistrița
duminică, iulie 6, 2025

A tras într-o mașină și s-a dat de gol că nu avea autorizație

Un bărbat de 40 de ani din comuna Matei a fost prins cu un pistol asupra lui. Acesta a tras un foc de armă într-o mașină parcată în curtea unui depozit din Nușeni.

Bărbatul a adus în data de 13 august arma neletală în România. A folosit-o necontrolat, în parcarea unui depozit din Nușeni. Nu avea autorizație pentru a folosi sau deține o astfel de armă.

Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, contrabandă calificată și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Astăzi, 20 august, bărbatul va fi prezentat în fața unui judecător.

„Din investigațiile efectuate, polițiștii au constatat faptul că, la data de 13 august a.c., bărbatul ar fi achiziționat din străinătate arma și muniția aferentă, pe care le-ar fi introdus ilegal în România, deținându-le la domiciliu. Pistolul în cauză face parte din categoria armelor neletale, supuse autorizării. Bărbatul nu era autorizat pentru deținerea, portul sau folosirea unei arme din categoria celor letale sau neletale, supuse autorizării.

Totodată, pistolul, 2 încărcătoare și 143 de cartușe aferente au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, contrabandă calificată și tulburarea ordinii și liniștii publice”, transmite IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.