19 C
Bistrița
joi, iunie 11, 2026

FOTO: Doi copii au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a rămas blocată într-un șanț

Doi copii și un adult au ajuns în această dimineață la spital, după ce mașina în care se aflau a rămas țintuită într-un șanț, pe DN17, în Mijlocenii Bârgăului. Una dintre persoane a rămas blocat în autoturism.

Accidentul s-a produs în această dimineață, pe DN17, în localitatea Mijlocenii Bârgăului. În accident a fost implicat un singur autoturism. Se pare că șoferul acestuia a pierdut controlul volanului și a ajuns în șanțul adânc de pe marginea drumului.

În mașină se aflau 5 persoane, dintre care 3 au ajuns la spital. Printre ele se numără și doi copii. O persoană a rămas blocată în autoturism.

„Victima blocată a fost extrasă și predată echipajelor medicale. În autoturism se aflau trei adulți și doi copii. Trei victime vor fi transportate la spital, constiente și cooperante (doi copii și un adult)”, informează ISU Bistrița-Năsăud.

UPDATE:

„Din primele verificări efectuate la fața locului, un autoturism condus de un bărbat, de 37 ani, cetățean străin, pe direcția Vatra Dornei-Bistrița, ar fi fost acroșat de un alt autoturism care se deplasa pe aceeași direcție de mers. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 37 de ani a ieșit în afara părții carosabile, unde a lovit un cap de pod. Celălalt conducător auto implicat și-ar fi continuat deplasarea încă aproximativ 200 de metri, după care ar fi abandonat autoturismul.

Accidentul s-a soldat cu rănirea a trei pasageri din autoturismul condus de bărbatul de 37 de ani, respectiv o femeie de 30 de ani și doi copii de 13 și 2 ani care au fost transportați la spital”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Crina Sîrb.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.