7.7 C
Bistrița
marți, martie 10, 2026

ADMIRABIL: Doi învățători de la Colegiul „Liviu Rebreanu” au strâns peste 4.500 de lei pentru a cumpăra tablete elevilor

Dacă statul nu ne oferă prea multe variante, nu înseamnă că nu putem trece noi la fapte. Au demonstrat-o doi învățători ai Colegiului Național „Liviu Rebreanu” care s-au mobilizat și au strâns bani de la sponsori, pentru elevii lor. 

Admirabil gest al unor învățători de la Colegiul „Liviu Rebreanu”, care au decis să nu mai aștepte ajutor din partea statului, ci să cumpere chiar ei tablete pentru elevii clasei. Cu atât mai mult cu cât școlile au intrat în scenariul roșu, cursurile se fac online peste tot în Bistrița, însă nu toți copiii au și dispozitivele necesare pentru asta. 

Silvia Ștefănuț și Marius Chereja, învățători la o clasă de Step-by-Step, la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, au strâns peste 4.500 de lei de la sponsori.

Cu elevii mai mici este un pic dificil să facem cursuri online. Încercăm să le organizăm tot felul de surprize, să le captăm atenția, să li se pară cât mai interesant… Ei au și entuziasmul acela al lor care îi ajută să privească totul ca un fel de distracție… A fost mai greu la început, până când s-au obișnuit cu programele și platformele. Încă nu știu să-și încarce temele pe Classroom, au nevoie de părinți pentru a le atașa… Nici nu vreau să mă gândesc cum se descurcă elevii de clasa I, care au de învățat litere…”, ne-a mărturisit Marius Chereja.

Aveam o parte de bani de anul trecut, iar colega mea, Silvia Ștefănuț a venit cu ideea să cumpărăm noi tablete celor 6 elevi din clasă care nu au avut posibilitatea să-și achiziționeze echipamentul necesar pentru școala online. Chiar ieri a venit una dintre mămici la școală, pentru a primi tableta cumpărată. Și ne-a anunțat că vine, dar că nu are cum să ne sune când ajunge, pentru că telefonul trebuie să-l lase fetiței sale, pentru cursurile online. Vă dați seama, într-o asemenea situație, chiar te bucuri că poți face un asemenea gest”, a povestit Marius Chereja.

Fiecare tabletă a costat 800 de lei și a fost achiziționată de Asociația de părinți „Rebis” de la Colegiul „Liviu Rebreanu..

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: