23.2 C
Bistrița
marți, iunie 9, 2026

Alimentarea mașinilor cu carburant- motivul invocat de bistrițenii ieșiți la plimbări nocturne

Circulația pe timp de noapte este permisă DOAR  pentru motive întemeiate. Alimentarea mașinilor cu carburant a fost unul dintre motivele invocate de cei 12 plimbăreți de azi-noapte.

Starea de alertă s-a prelungit la nivel național, așa că deplasările în intervalul orar 23.00 – 05.00 trebuie să aibă un motiv justificat.

Oamenii legii verifică respectarea acestei măsuri. Totuși, unii găsesc fel și fel de scuze pentru a ieși afară pe timp de noapte. Unii FIX atunci și-au amintit că rezervorul mașinii e gol.

Numai în această noapte în intervalul orar 23.00-05.00, jandarmii au depistat 12 persoane care se aflau la cumpărături, în special în stațiile de carburant, fără a respecta măsurile legale privind restricțiile de circulație” transmit reprezentanții IJJ BN.

În ultimele 24 de ore jandarmii auverificat 135 de locații, în special în zona hipermarketurilor, în mijloacele de transport în comun, parcuri, spații de joacă, piețe, stații de carburant, respectiv gară și autogară. Au fost verificate peste 400 de persoane și 73 de societăți comerciale. Doar în ultimele 24 de ore au fost aplicate 47 de sancțiuni, astfel: 17 amenzi în valoare de 11.300 lei și 30 de avertismente scrise, pentru nerespectarea restricțiilor de liberă circulație, respectiv a măsurilor de protecție individuală.

JANDARMII TRANSMIT URMĂTOARELE

Reamintim că pe perioada stării de alertă în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23.00-05.00 cu urmăroarele excepții:

      – deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

     – deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

    – deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

 – deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

De asemenea, în interiorul localităților se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau declarația pe proprie răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe proprie răspundere, completată în prealabil pentru fiecare persoană.

Vă recomandăm tuturor să evitați în această perioadă aglomerațiile și întâlnirile cu prietenii sau cu membrii familiei cu care nu locuiți în aceeași gospodărie, pentru a limita răspândirea infecțiilor și pentru evita îmbolnăvirile în rândul celor dragi. Acțiuni de acest gen se vor desfășura în toate localitățile județului, până la încetarea măsurilor restrictive.

 

FOTO- IJJ BN

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: