15.3 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 27, 2024

Alin, elevul mecanic din Căian, exemplul pasiunii ce merge din tată-n fiu: ”Tata se ocupa de utilaje, eu de mașini”

De când se știe era tot printre șuruburi și piulițe, iar pasiunea pentru mașini a crescut odată cu vârsta. Tatăl lui meșterea la utilajele agricole. Acum Alin, elevul mecanic din Căian, se ocupă de autoturisme. Vrea să deschidă un atelier în Agrieș, iar în echipă a intrat și fratele mai mic…

A câștigat locul I la Competiția Județeană a concursului de meserii – categoria Mecanic. Alin Burzo, elev al liceului din Căianu Mic va reprezenta județul nostru la competiția națională, în aprilie.

FELICITĂRI, Alin! Un elev al liceului din Căianu Mic va reprezenta județul la Concursul Național de Meserii – domeniul Mecanic

Pasiunea pentru motoare, din tată-n fiu

M-am învârtit printre piulițe și șuruburi de când mă știu. Tata se ocupa cu reparatul utilajelor. Așa că am crescut cu pasiunea asta pentru mașini. Tocmai de aceea pentru mine mecanica nu e o meserie, e o pasiune. Așa că nu e nimic prea greu!” a povestit, pentru Bistrițeanul.ro, Alin.

Tocmai de aceea, să ia 10 curat la proba practică a competiției, pentru el a fost floare la ureche.

A fost prima competiție, primul concurs de acest gen la care am participat. Și am avut emoții, bineînțeles. Dar apoi, pentru că mie îmi place acest lucru, mi-am dat seama că nu are ce să fie greu. Și nu a fost! Dacă faci ceea ce îți place, nu e nimic greu!” a explicat Alin.

Tocmai de aceea a ales să rămână la o școală de meserii și să nu urmeze ”o școală la oraș”.

Puteam merge la un liceu în oraș, că aveam media necesară. Dar am ales să rămân aici, la o școală de meserii. Nu e o rușine să muncești. Și e nevoie de oameni care să facă diferite meserii. Tocmai de aceea am rămas aici, la mecanică” a subliniat Alin Burzo.

E în ultimul an de școlarizare. Face și practică în paralel, într-un atelier de mecanică. Iar planurile sunt mari.

Acum lucrez- fac practică într-un atelier de mecanică din Uriu. Și voi rămâne să lucrez acolo, ca să mai adun experiență. Dar dorința mea e să deschid un atelier de mecanică în Agrieș, localitatea mea de domiciliu. Asta este ceea ce îmi doresc pe viitor. Și va fi ceva de familie, deoarece și fratele meu mai mic e pasionat tot de mecanică” a povestit adolescentul mecanic.

Acum face școala de șofer, în cadrul cursurilor școlare. E de părere că o școală de meserii îți aduce mai multe beneficii și încurajează adolescenții să nu se dea înapoi de la așa ceva.

E un avantaj să faci școala de șofer în cadrul școlii. O școală de meserii, de asemenea, te ajută, de aceea sunt de părere că ar trebui tot mai mulți să se specializeze pe ceva anume. Noi în clasă suntem 19 elevi, din care două sunt fete. Deviza noastră e VREAU ȘI POT PENTRU CĂ TREBUIE! Așa cum spuneam, meseriile sunt de viitor, e nevoie de meseriași și dacă își place ceva, nimic nu e prea greu!„ a subliniat Alin Burzo.

Acum se pregătește pentru etapa națională a concursului de meserii.

Sunt multe teme care trebuie să le învăț pentru etapa națională, și una dintre acestea îmi va pica. Dar sincer, niciuna nu e prea grea. Pentru că mie îmi place ceea ce fac. E pasiunea mea. Și când e pasiune, nimic nu e prea greu!” a concluzionat Alin Burzo.

Redacția Bistrițeanul.ro îi transmite MULT succes în toate!

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Greșeli fatale în planificarea pensionării și cum să le evitați

Părinților noștri le-a fost ușor să își planifice pensionarea, deoarece majoritatea dintre ei au lucrat pentru același angajator și s-au retras cu ceasuri de aur și pensii de la companie. Cu toate acestea, zilele noastre sunt diferite, iar lucrurile sunt mai complicate...

Se fac angajări la MasterFoam Șieu Măgheruș, Crama Veche și Restaurant Arena by Casa EMA

MASTERFOAM Șieu Măgheruș angajează operatori producție și stivuitoriști! Crama Veche are nevoie de administrator, ajutor bucătar și ospătari. Arena by Casa EMA caută elevi dispuși să lucreze în vacanța de vară. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, RCB Electro, Delice Pan sau Coroana Grand Hotel. Oferta completă - mai jos: 

FOTO – RESELLUX Bistrița: Piscine de la 199 lei și sute de electrocasnice și SMART TV la SUPER PREȚURI!

La mare căutare sunt piscinele în aceste zile și s-au cam epuizat toate stocurile în Bistrița. Din fericire, RESELLUX Bistrița, din incinta OK Shopping Center, are un stoc generos și prețuri absolut decente.