5.5 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

Ancuța Nardeto, bistrițeanca din echipa Bistriteanul.ro, care conduce astăzi un lanț de magazine în Irlanda

Este bistrițeancă și a făcut parte din echipa noastră, Bistrițeanul.ro. A plecat în Irlanda acum șase ani. A muncit cu dedicare, demonstrând că e o luptătoare și o femeie de carieră. De curând a câștigat concursul de manager al celui mai mare retailer irlandez, cu peste 140 de magazine în trei țări. Bravo Ancuța, ne mândrim cu tine!

Ancuța Nardeto este o bistrițeancă de 33 de ani. În perioada 2012 – 2015 a făcut parte, alături de soțul ei, din echipa Bistrițeanul.ro. S-a ocupat în mare parte de vânzări, desi avea și talent în ale scrisului, fiind absolventă a Universității Babeș Bolyai – Jurnalism.

Alături de Marius, a plecat în Irlanda. A fost o decizie spontană, și se gândeau că vor sta acolo MAXIM DOI ANI. În toamna acestui an se împlinesc însă ȘASE ani de când sunt pe acele meleaguri.

Ca și aici, Ancuța a demonstrat că e o femeie puternică și determinată: o femeie de carieră.

De aproape doi ani de zile lucrează la un lanț de supermarketuri. Și nu orice lanț, ci CEL MAI MARE RETAILER irlandez.

Lanțul cuprinde 142 de magazine, răspândite cu precădere în toată Irlanda, dar și în UK și Spania. Are aproximativ 15.000 de angajati. Este cel mai mare retailer irlandez oferind nu doar produse alimentare ci și o linie proprie de îmbrăcăminte și încălțăminte. Colaborează cu designeri Italieni și Irlandezi. De asemenea, au o linie de accesorii de uz casnic, începând de la produse pentru bucătărie, dormitor, baie dar și mobilier de grădină” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, Ancuța Nardeto.

De la casa de marcat, în nici doi ani, a ajuns MANAGER

Am întrebat-o despre CE a făcut înainte, cum a ajuns manager și CE planuri are de viitor.

Bistrițeanul.ro: În ce a constat jobul tău înainte?

Ancuța N.:  Am inceput trainingul pentru casa de marcat. Dar, cu toate că îmi place să lucrez cu oamenii, am prins mai mult drag de munca din spate. Aceea pe care nimeni nu o vede. Începând de la stocarea mărfurilor pe rafturi, apoi am învățat repede sistemul lor de calculare și afișare a prețurilor. Ulterior am învățat software-ul în care se fac comenzile. Toate acestea fiind din poziția de asistent vânzări.

Bistrițeanul.ro: Ai decis tu să aplici pentu manager sau a venit ideea de la ei?

Ancuța N: Sinceră să fiu, am fost foarte norocoasă să lucrez cu o echipă de manageri care mi-au apreciat munca încă de la început. Inițial, după ce poziția de manager a fost postată la ei pe site, am ezitat să aplic, tocmai pentru că experiența mea în retail nu este foarte vastă. M-am bucurat însă de sprijinul total al echipei. Am fost îndrumată îndeaproape de managerul general al magazinului și de toată echipa din departametul de HR.

Bistrițeanul.ro: În ce constă noua funcție?

Ancuța N.: În mare parte sunt responsabilități de care mă ocupam deja, din poziția de asistent de vânzări. De exemplu,  monitorizarea vânzărilor și asigurarea stocului necesar. Pe langă acestea, noul rol de manager de departament va include colaborarea cu designerii cu care lucram și organizarea internă a echipei. Compania pune foarte mult accent pe satisfacția clienților, care trebuie să fie oferită la cele mai înalte standarde.

Bistrițeanul.ro : Cum a afectat pandemia țara și acest business?

Ancuța N.: Irlanda a fost țara care probabil a suferit cel mai mult în pandemie,  având un sistem drastic de lockdown. Fiind o țară relativ mică, cu aproape 5 milioane de locuitori, de fiecare dată când numărul cazurilor creștea, țara intra în lockdown complet. Au intrat în vigoare restrictii drastice de circulație, închiderea școlilor, închiderea tuturor afacerilor neesențiale, restaurante, barururi, saloane de înfrumusețare, majoritatea populației fiind încurajată să lucreze de acasa în domeniile care permiteau acest lucru. În ultimele luni s-a început procesul gradual de deschidere a școlilor, afacerilor neesențiale, etc.

În ceea ce privește business-ul, în timpul pandemiei toate afacerile din domeniul textilelor au fost afectate, însă majoritatea retailerilor s-au axat pe vânzările online, ceea ce a ajutat la menținerea și chiar creșterea profitului. Clienții s-au adaptat repede, iar vânzările în mediul virtual au crescut semnificativ.

Bistrițeanul.ro : Duci dorul de Bistrița? Și ce-ți lipsește cel mai mult?

Ancuța N.: Cred cu tărie ca indiferent unde ne aflăm în lume, sufletul e mereu acasă. Cu toate că avem prieteni care au devenit familie pentru noi aici, dorul de casă este nemărginit. Cel mai mult îmi lipsește nepoțica mea, dar și prezența familiei. Nu ne-am făcut planuri să ne stabilim aici și sperăm ca în viitorul apropiat să ne întoarcem acasă.

Managerul Bistrițeanul.ro confirmă faptul că Ancuța a avut o etică a muncii extraordinară.

Ancuța Nardeto a făcut parte din echipa Bistriteanul.ro aproape trei ani și a fost cea care a primit greaua misiune de a dezvolta departamentul de Publicitate, deși ea era foarte talentată și la scris, fiind absolventă de Jurnalism. Acum înțeleg mai bine de ce era mai atrasă de partea de vânzări, deși, așa cum am zis, scria și foarte bine. Îi plăceau provocările și creativitatea o ajuta să găsească soluții pentru a depăși orice obstacol.

Împreună am pus la cale proiectul utile.bistriteanul.ro care își propunea să adune nu numai informații utile, ci și o zonă de anunțuri publicitare accesibilă oricui. Și la primele ediții ale Festivalului Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula a fost tot alături de mine, mâna mea dreaptă, ea și Marius, soțul ei. Nu mă mir că Ancuța noastră conduce astăzi un lanț de magazine în Irlanda. Dați-i provocări și le va face față, oricât de ambițioase ar fi, pentru ea nu există limite și targete de neatins. Ambiția, perseverența, creativitatea sunt marile ei calități. Sunt sigură că va ajunge și mai sus, veți vedea. Ne mândrim că a făcut parte din echipa Bistriteanul.ro și a mea, și suntem recunoscători pentru toată contribuția adusă. Și datorită ei Bistriteanul.ro e de 13 ani cel mai citit ziar local! Mulțumim, Ancuța! Suntem mândri de tine!„, a transmis Claudia Andron.

Și pentru că azi e ziua Ancuței, întreaga echipă Bistrițeanul.ro îi urează

LA MULȚI ANI și MULT, MULT SUCCES în toate!

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.