20.6 C
Bistrița
luni, iunie 15, 2026

Aproape 2.000 de elevi din județ s-au înscris la ore remediale

1.940 de elevi din ciclul primar și gimnazial din Bistrița-Năsăud s-au înscris la ore de remediere în cadrul programului „școala după școală” până în data de 15 martie. În județele vecine (Maramureș, Mureș sau Suceava) s-au înscris de două, chiar trei ori mai mulți elevi.

Orele remediale au drept scop recuperarea materiei care nu le-a fost predată elevilor, mai ales în zonele dezavantajate, din cauza lipsei de acces la școala online. Acestea au și rolul de a exersa anumite abilități ale copiilor, precum cititul sau efectuarea de operații matematice.

Potrivit unei info-hărți întocmite de școala9.ro, până la data de 15 martie, numărul elevilor din ciclul primar și gimnazial care s-au înscris la ore de remediere în programul „Școala după școală” în Bistrița-Năsăud a ajuns la 1.940.

În județele vecine s-au înscris de două sau chiar trei ori mai mulți copii la aceste ore remediale. În Maramureș s-au înscris aproape 5.000 de elevi, în Suceava 3.292, iar în Mureș numărul acestora trece de 6.000.

Profesorii spun că nu doar copiii care nu au putut să participe la orele online s-au ales cu lacune după acest an școlar, ci și cei care au avut acces la aceste ore.

Mihaela Nabăr, directoarea World Vision România spune că acest program nu ajunge tocmai la copiii pentru care a fost creat:

„Este foarte bine că există acest ordin. Însă trebuie să fim realiști. Acum, programul funcționează ca un call deschis: se înscrie cine vrea. Nu știm dacă acei copii din mediile cele mai dezavantajate beneficiază de aceste ore. Noi nu avem o analiză cu date actualizate în privința copiilor care au cea mai mare nevoie de ore remediale”, a precizat directoarea World Vision România pentru școala9.ro.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...