20.2 C
Bistrița
miercuri, septembrie 27, 2023

Aquabis: Se întrerupe apa potabilă în Beclean, Rusu de Jos, Șieu Măgheruș, Crainimăt

Datorită unor lucrări de mentenanță, Aquabis va sista parțial furnizarea apei potabile astăzi, 15 septembrie 2023, între orele 09 – 12, în localitățile Șieu-Măgheruș și Crainimăt.

„În contextul implementării proiectului Varianta de ocolire Beclean, județul Bistrița-Năsăud (centura ocolitoare a orașului Beclean), firma contractată pentru executarea acestuia efectuează astăzi, 15 septembrie 2023, lucrări de reabilitare și relocare conducte de apă pe rețeaua de aducțiune Săsarm – Stația de tratare a apei Beclean.

Având în vedere faptul că firma care execută lucrările nu reușește să le finalizeze în intervalul anticipat inițial, Aquabis este nevoită să prelungească intervalului de sistare al apei potabile până sâmbătă, 16 septembrie 2023, la ora 05.00 (estimativ).

Vor fi afectate localitățile Beclean, Coldău, Braniștea, Măluț, Podirei, Zona de Agrement, sat Figa și Beclenuț.

 

În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității).

Pentru acest fapt înainte de consum, vă rugăm să lăsați apa să curgă câteva minute pentru limpezire.

Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze față de consumatori pentru disconfortul creat în acest interval”, transmite Aquabis.

Între orele 09.45 – 16.00 (estimativ), se întrerupe apa potabilă în Beclean, pe strada  Gheorghe Doja (parțial) și în localitatea Rusu de Jos (total).

Vă asigurăm că o echipă de intervenție se află la fața locului și ia toate măsurile necesare astfel încât reluarea furnizării apei să aibă loc în cel mai scurt timp posibil.

Menționăm că apariția avariilor pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi anticipată. Ea este, de cele mai multe ori, însoțită de întreruperea imediată a furnizării apei în zonele implicate.

Din acest motiv, în unele situații, anunțarea întreruperii furnizării apei poate avea loc după sistarea efectivă a alimentării cu apă”, transmite Aquabis.

În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității). Pentru acest fapt – înainte de consum – vă rugăm să lăsați apa să curgă câteva minute, pentru limpezire.

AQUABIS S.A. îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval.

Telefon Dispecerat : 0263/21.31.17 şi 0372/74.24.78.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă la Michaela’s Brasserie, Transmixt, Masterfoam și Tehnoprod Plast SRL

Michaela’s Brasserie are nevoie de ajutor cofetar, brutar – patiser și ospătar. Transmixt caută șoferi de autobuz. Se oferă salariu corect, bonuri de masă, condiții de lucru moderne, instruiri dedicate și alte avantaje specifice. Ce alte locuri de muncă sunt diponibile în Bistrița:

Cel Mai Cool Desert – Bubble Waffle – a ajuns la Năsăud!

Copiii și adolescenții din Năsăud sunt în extaz, de ieri! Cel mai cool desert – bubble waffle – a ajuns și în orașul lor! Cei doi foști colegi de liceu și-au extins afacerea delicioasă, deschizând un punct și în orașul academicienilor - Năsăud.

Antreprenorii din Regiunea Nord-Vest sunt invitați la Oradea pe 14 septembrie să se înscrie în programul ScaleOut 4X10, organizat de RBL și ING Bank

Antreprenorii din Regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj) sunt invitați la Oradea, pe 14 septembrie 2023, cu ocazia lansării ScaleOut 4x10 - program de scalare organizat de Fundația Romanian Business Leaders (RBL) și ING Bank România.