26.5 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 5, 2025

Aquabis: Se sistează apa în Simioneşti şi Monariu. Precipitaţii abundente în Lunca Ilvei

Aquabis SA îşi informează consumatorii că până luni – 26 august 2019, la orele 16.00 – se sistează apa TOTAL în localităţile Simioneşti şi Monariu.

În acest interval orar se vor executa unele lucrări de remediere a unei avarii accidentale .

Tot astăzi, 25 august 2019,  între orele 12.00 – 16.00 se va sista PARŢIAL furnizarea apei potabile în municipiul Bistriţa, pe Bulevardul 1 Decembrie.

UPDATE 18.20:

Din cauza precipitațiilor abundente înregistrate pe raza comunei Lunca Ilvei – Aquabis SA este nevoită să SISTEZE TOTAL furnizarea apei potabile în localitate. Măsura se aplică din 25 august 2019, orele 18.00.

Apa nu se află actualmente în parametrii normali pentru consum. Reluarea furnizării apei potabile va fi posibilă numai după ce situația va reintra în normal”, anunţă cei de la Aquabis.

În urma manevrelor executate pe reţeaua de distribuţie a apei potabile, s-ar putea produce deprecierea parametrilor calitativi  ai apei (creşterea turbidităţii).

Locuitorii afectaţi de această măsură sunt sfătuiţi ca – înainte de consum – să lase apa să curgă câteva minute, pentru limpezire.

S.C. AQUABIS S.A. îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul  apărut în acest interval. Telefon Dispecerat : 0263/21.31.17 şi  0372/74.24.78.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.