30.1 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 5, 2025

De anul viitor, bistrițenii își vor putea afla, gratuit, arborele genealogic, cu doar câteva click-uri!

De anul viitor, bistrițenii își vor putea face, gratuit, arborele genealogic, a anunțat Cornelia Vlaşin, şeful Serviciului Județean Bistriţa-Năsăud al Arhivelor Naționale, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural.

Cornelia Vlaşin, şefa Serviciului Judeţean Bistriţa-Năsăud al Arhivelor Naţionale, a prezentat, vineri, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, cele două proiecte de digitalizare care sunt implementate la nivelul instituţiei – eVITALA și “Spre guvernarea digitală. Starea civilă electronică în cadrul Arhivelor Naționale ale României (eANR)”.

De anul viitor, ambele proiecte vor fi accesibile publicului, iar cei care vor dori îți vor putea face arborele genealogic, gratuit.

În baza de date putem da o simplă căutare şi să ne facem arborele genealogic. Dacă vreau să-mi fac un arbore genealogic, caut după numele meu. Care sunt părinţii, când m-am născut şi în baza datelor primare pot să-mi întocmesc acest arbore. Acest proiect se va pune la dispoziţia publicului, în mod gratuit, prin Portalul Arhivelor Naţionale„, a precizat Cornelia Vlașin.

Astfel, fiecare persoană, indiferent dacă se află în România sau este plecată în străinătate, își va putea descoperi strămoşii.

Totodată, cei interesați nu vor mai trebui să se deplaseze la Arhivele Naţionale ca să cerceteze documentele în format clasic, ci o vor putea face de acasă, în baza de date a Arhivelor Naţionale.

 

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

  1. D-le NELU.
    Am avut norocul sa fiu posesorul unei BIBLII vechi ramasa de la bunicul meu invatator si capitan.
    Acolo la prima pagina este cronica noastra de familie scrisa cu mare precizie si interes si contine fix date de acuma 150 de ani.
    Asa ca o sa o prezint Arhivelor Statului si felicit cu aceasta ocazie pe minunata si priceputa doamna directoare CORNELIA VLASIN.

  2. Este un lucru foarte bun.Să poți să afli tot (acum o să vedem perioada,bine ar fi să poți vedea mult în urmă…).Mai ales că bunicii au plecat și nu ai pe cine intreba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.