-0.4 C
Bistrița
vineri, ianuarie 23, 2026

Asociația Megafauna despre moartea calului Falko: „Concursurile de tracțiune nu sunt doar periculoase, ci profund traumatizante pentru animale”

O asociație din Maramureș reacționează în urma concursului din weekend de la Cormaia, care a dus la moartea unui cal, după o probă de tracțiune. Aceasta cere interzicerea probelor de tracțiune, despre care spun că sunt „profund traumatizante pentru animale”.

O probă de tracțiune i-a adus sfârșitul weekendul acesta lui Falko, un superb cal alb din Slovacia, în valoare de 20.000 de euro. Acesta participase cu o zi înainte la un concurs similar, la fel și weekendul trecut. În acest caz a început o anchetă și Inspectoratul de Poliție Județean.

În urma nefericitului incident a reacționat și asociația din Maramureș, Megafauna, care condamnă moartea lui Falko, despre care spune că nu a căzut din senin, ci a fost împins, forțat, obligat să tragă până la ultima suflare.

„Această tragedie nu este un accident. Este consecința directă a unui sistem care glorifică suferința sub pretextul tradiției. Concursurile de tracțiune nu sunt doar periculoase, ci profund traumatizante pentru animale. În spatele acestor „competiții” sau antrenamente brutale în care calul este învățat nu prin încurajare, ci prin frică. Comanda „hai” nu vine singură – ea este învățată cu biciul. Se repetă ore în șir, în zgomot de lemn, țipete și lovituri. Caii nu învață să tragă, ci să se teamă de ce urmează dacă nu trag. Sunt forțați să miște greutăți care depășesc cu mult limita fiziologică pe care o pot suporta – nu doar o dată, ci în mod repetat, în concursuri apropiate ca dată și loc”, precizează reprezentanții asociației.

Asociația numește concursurile de acest gen o formă de abuz, care trebuie să înceteze și cere autorităților interzicerea imediată a concursurilor de tracțiune, verificarea și anchetarea metodelor de antrenament și introducerea unui cadru legal clar care să protejeze caii de exploatare abuzivă.

„Asociația Megafauna cere interzicerea acestor concursuri. Pentru Falko. Pentru miile de cai care au murit în asemenea condiții, iar ei nu au fost făcuți public! Pentru tendoanele rupte, genunchii sparți ai cailor care se pregătesc pentru asemenea concursuri! Pentru caii care „trag în genunchi” pentru a scăpa de loviturile de bici”, completează asociația.

Mai puteți citi pe acest subiect:

FOTO/VIDEO – CRUNT: A câștigat, apoi a murit! Efortul depus de cal la competiția de tras bușteni i-a fost fatal

Calul mort ieri la Cormaia, chinuit în două zile consecutiv. Poliția a intrat pe fir

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: