2.4 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Au luat 10 curat în BAC și se mândresc cu asta! Uite ce spun campioanele din Prundu Bârgăului

Albu Maria și Bugnariu Ana-Maria. Așa sună numele cu care Liceul „Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului se mândrește. Cele două fete au scris trei lucrări perfecte săptămâna trecută, în cadrul examenelor de bacalaureat.

Nu e prima dată când liceul se fălește cu performanțele elevilor. Anii trecuți, mai mulți elevi de la „Radu Petrescu” au avut rezultate deosebite atât în cadrul examenelor, cât și la olimpiade și concursuri. Nu e niciun secret sau rețetă magică pentru succes, doar muncă, seriozitate și perseverență.

Iată ce spune pentru Bistrițeanul, eleva Albu Maria, după ce a aflat rezultatele și a scăpat de emoțiile post-BAC. :

”La chimie mi s-a părut cel mai greu pentru că nu eram sigură de o formulă. După ce am ajuns acasă și am căutat-o, am văzut că am scris-o bine. La mate și la română m-am descurcat. Am muncit foarte mult în anii ăștia și la matematică nu mă așteptam să fie așa complex subiectul. Dar mi-au plăcut subiectele, chiar au fost frumoase. Toată clasa a XII-a făceam vreo 2-3 ore în plus de mate și la română la fel. Am apreciat faptul că au pus suflet în tot ce au făcut. La română l-am avut pe domnul profesor Bosioc Viorel, iar la matematică am avut-o pe doamna profesoară Balint Csilla, iar pe doamna profesoară de chimie o cheamă Moldovan Daniela. Lor le mulțumesc din tot sufletul pentru cât au lucrat. De fiecare dată când am avut nevoie de ajutor am putut să-i căutăm și să le scriem. Chiar și pe Facebook le scriam. Pe viitor îmi doresc să dau la medicină în Mureș și să devin medic. Sunt foarte mândră și fericită că am terminat la ”Radu Petrescu” și de asemenea să-i mulțumesc domnișoarei director care ne-a susținut mereu”, spune Maria.

De menționat este faptul că niciuna dintre fete nu a luat meditații private, o raritate în ziua de azi. Au ajuns unde sunt acum datorită eforturilor voluntare ale profesorilor de la școală. Veneau de la 07:00 sau stăteau după ore ca să muncească cot la cot cu elevii.

Ana Maria Bugnariu are și ea de spus cuvinte frumoase despre experiența ”examenului maturității” . Dacă Maria a ales chimia, proba Anei la alegere a fost chimia organică.

„Nu mi s-au părut foarte grele subiectele și nu mă așteptam să iau 10, pentru că am avut emoții. La română m-am bucurat mult că a picat poezia, care a fost simplă, cu mici dificultăți. Acolo am avut și cele mai mari emoții. Matematica îmi place foarte mult, însă la română mi se părea imposibil să iau 10. La biologie a venit ce era mai simplu, deși am stat toată noaptea să învăț lecțiile alea grele. L-am avut pe domnul Bodașcă Mugurel care ne-a ajutat mult, alături de profesorii de matematică și română. Fără ei nu am fi luat notele astea și aș dori să le mulțumesc pe această cale. Pot să spun că mă mândresc cu profesorii pe care-i avem și cu liceul în sine. Acasă nu am stat să învăț foarte mult, mi se pare o pierdere de vreme, atâta timp cât ești atent la școală. Pentru mine șase ore sunt obositoare așa că mai bine mă concentrez atunci și acasă știu că nu am altceva de făcut. De aceea nu mă așteptam nici să iau 10, raportat la munca mea. Toți ne-am dorit să luăm note mari, în primul rând pentru noi și apoi pentru profesorii care s-au implicat atât de mult. Toți colegii au luat note mari, și la biologie au mai luat doi colegi nota 10. Mai departe aș vrea să intru la Babeș la Facultatea de Matematică. La altceva nu mă gândesc că aș fi bună, iar mai apoi mi-ar plăcea să devin profesoară. Eu am încredere că o să fie bine, ăsta a fost și probabil motivul pentru care am luat notă așa mare, nu m-am stresat. Sfatul meu pentru elevii de liceu e să se gândească bine ce vor să facă pe mai departe și întâi de toate să aibă încredere în ei. ”

Directoarea Neuc Constanța îi felicită pe elevi și profesori pentru munca colectivă și rezultatele excepționale:

”Sunt foarte fericită, realmente. Resursa umană a liceului ”Radu Petrescu” este una de înaltă calitate, lucru demonstrat de-a lungul timpului. Rezultatele sunt un cumul de muncă conjugată, elevii muncind zi de zi alături de dascăli. Copiii au o educație deosebită, pentru că de acolo începe totul. Au știut să aprecieze munca și să meargă pe drumul cel bun. Maria Albu provine dintr-o familie în care mama ei este dascăl și educația este la ea acasă. Ana-Maria Bugnariu este pasionată e teatru și nici nu mă așteptam să nu meargă pe partea aceasta mai departe. Eu îi cunosc pe elevi, așadar rezultatele nu sunt o surpriză pentru mine!”

Munca și rezultatele incontestabile distrug încă o dată stereotipul școlii din mediul rural, care nu ar face performanță. Sunt așteptate și pe viitor rezultate cel puțin la fel de bune.

Foto: Arhivă Personală 

Marina Coroian 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.