22.2 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

Au trăit împreună bucuria mișcării: 10 copii de la Școala Incluzivă nr 2 au schiat ieri, pentru prima dată

Bucurie de nedescris ieri, pentru 10 copii cu dizabilități. Aceștia au ajuns pe pârtia Cocoș și pentru prima dată și-au pus schiurile în picioare și au alunecat pe pârtie. Totul a fost posibil datorită mai multor bistrițeni care au dorit să aducă fericire pe chipurile micuților.

Un moment unic și plin de emoții și bucurie a avut loc ieri, pe Pârtia Cocoș. Pentru prima dată, 10 copii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr 2, și-au pus schiurile în picioare.

Prima zi pe schiuri. Prima mare bucurie! 10 copii ai Centrului Școlar de Educație Incluzivă nr. 2 Bistrița au ajuns, pentru prima dată, pe pârtia Cocoș din Bistrița.

Au făcut cunoștință cu schiurile, au învățat să alunece pe zăpadă și, cel mai important, s-au bucurat din plin de mișcare și de această experiență nouă.

Această zi face parte din proiectul „Trăim împreună bucuria mișcării”, un proiect în care Clubul RODO este partener și pe care îl susținem cu convingerea că mișcarea înseamnă șanse egale și zâmbete reale” au transmis reprezentanții Clubului RODO pe Facebook.

Bineînțeles că o astfeld e bucurie nu ar fi putut fi făcută, dacă nu erau mai mulți implicați:

  • Rotary Bistrița care au oferit transportul copiilor
  • Schreiner Dominic– Centrul de închirieri & Școala de schi Schreiner care a oferit echipamentele
  • profesorii kinetoterapeuți Țolca Ionut Emanuel Gabriel, membru al Clubului RODO, și Flavia Cepănariu, alături de profesorul de educație fizică Ovidiu Rus
Clubul RODO a oferit și copiilor cu dizabilități bucuria de a schia. 

Patrick, un băiețel de 10 ani cu semipareză spastică, și-a descoperit pasiunea pentru schi când Angelo Bude l-a pus pentru prima dată pe monoski.

De atunci, a acceptat fără ezitare să participe la Serbările Zăpezii și să parcurgă traseul de slalom de pe Pârtia de schi Cocoș Bistrița. Îi plac matematica, jocurile pe PlayStation și provocările care îl ajută să-și depășească limitele, iar curajul și zâmbetul lui au făcut ziua și mai specială” au mai scris cei de la clubul RODO.

Și Denis este un copil cu dizabilități care a prins drag de sporturile de iarnă tot datorită lor.

Denis, un băiețel de 10 ani de la CSEI Nr. 2 Bistrița, a deschis concursul pe monoski, alături de profesorul și kinetoterapeutul său Țolca Ionut Emanuel Gabriel.

Curajul și bucuria lui au încălzit inimile tuturor la Serbările Zăpezii de pe Pârtia de schi Cocoș Bistrița” au scris cei de la Clubul RODO pe Facebook.

Despre Denis, dar și Horațiu- un alt copil cu dizabilități- care ambii au avut ocazia să schieze pe Pârtia Cocoș, Bistrițeanul.ro a mai scris și aici:

Libertate, adrenalină și bucurie pură! Doi băieței cu dizabilități au schiat și au „savurat” la maxim zăpada de pe Pârtia Cocoș

Proiectul „Trăim împreună bucuria mișcării” are două componente: Iarna – „Cu schiurile spre bucurie” și vara – „Pedalăm tot mai departe”.

Despre bucuriile aduse celor cu dizabilități, atât pe timp de vară cât și pe timp de iarnă, mai puteți reciti aici:

EXCELENT! Nevăzătorul bistrițean Adrian Tamaș a parcurs pe bicicletă cei 40 de km de la Via Transilvanica Maraton în doar 3 ore

VIDEO Limita e cerul! Cum învață un tânăr nevăzător să schieze, în vârf de munte

Pe schiuri, în raiul alb din Austria! Doi bistrițeni, unul nevăzător și altul cu un traumatism la coloană, se pregătesc de Jocurile Paralimpice

 

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: