16.7 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Autorii a două furturi de la finele lui 2020, identificați de polițiști!

Un card cu tot cu PIN pe el și o sumă frumușică de bani au fost furate, din Maieru și Rodna, la finele anului trecut. Ieri, polițiștii bistrițeni au reușit să identifice autorii celor două furturi. Paguba totală ajunge la 13.500 de lei.

Două dosare penale deschise pentru furt la finele anului trecut au fost soluționate, parțial, ieri. Mai exact, polițiștii au reușit să identifice făptașii.

A furat un card cu codul PIN pe el și a făcut mai multe tranzacții

O femeie din Anieș a fost desemnată drept autorul unui furt dintr-o locuință din Maieru. Ea a sustras un card bancar, pe care era pus și codul PIN.

Ulterior, a făcut tranzacții în valoare totală de 5.400 de lei. Femeia a fost identificată ieri și reținută pentru 24 de ore.

La începutul anului 2021, a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, un dosar penal privind săvârșirea de către autori necunoscuți a infracțiunilor de furt calificat, accesul ilegal la un sistem informatic și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos.

În fapt, la finalul anului 2020, din locuința unei persoanei vătămate, din Maieru, ar fi fost sustras un card bancar și un înscris pe care era notat codul PIN aferent acestuia, iar ulterior ar fi fost accesat, fără drept, în mod repetat, contul persoanei vătămate efectuându-se mai multe retrageri de numerar, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu total de 5.400 lei.

Ieri, 24 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința persoanei bănuite de comiterea faptelor, ocazie cu care au fost identificate mijloace materiale de probă, respectiv articolele vestimentare și încălțămintea cu care a fost surprinsă pe camerele de supraveghere din zona ATM – urilor de unde a efectuat retragerile neautorizate de numerar. Bănuită de comiterea faptelor este o femeie de 36 ani din Anieș, față de care totodată a fost luată măsura reținerii pe o durată de 24 ore, fiind depusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Bistrița-Năsăud, cercetările fiind continuate de către polițiști”, transmit reprezentanții IPJ BN.

A furat peste 8.000 de lei dintr-o casă

Tot la finele anului trecut, un bărbat din Rodna anunța că din casă i-au dispărut 8.100 de lei. Făptașul a fost identificat ieri. Era vorba de un consătean al păgubitului.

„La finalul anului 2020, polițiștii Postului de Poliție comunal Rodna, au fost sesizați de un bărbat de 55 de ani din Rodna, cu privire la faptul că autori necunoscuți i-au sustras suma de 8100 de lei dintr-un mobilier din locuință, întocmindu-se în acest caz un dosar penal.

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Rodna au reușit documentarea activității infracționale care a dus la identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei – un bărbat de 33 ani din Rodna. Valoarea prejudiciului nu a fost recuperată, însă în continuare se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de furt, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud”, se arată în comunicatul IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.