13.4 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Clubul Lions a „alimentat” bibliotecile stradale: „Acest concept poate trăi și să se dezvolte doar cu colaborarea cetățenilor”

Clubul Lions Bistrița a alimentat ieri, cu cărți, cele trei biblioteci stradale din municipiu. Asociația cere sprijinul bistrițenilor pentru ca acest concept să poată trăi.

Cele trei biblioteci stradale lăsate de izbeliște de Primăria Bistrița au fost ieri alimentate de Clubul Lions Bistrița, după ce Consiliul Local al municipiului și-a dat acordul ca asociația să se ocupe de acest proiect. Membrii Clubului Lions le-au igienizat și au pus un afiș cu „regulile” de bun simț după care funcționează.

„Oricine poate împrumuta cărți din aceste biblioteci, cu condiția să le înapoieze după lectură. Dacă cineva își dorelte o carte anume, poate să o rețină, înlocuind-o cu o altă carte sau cărți. Acest concept poate trăi și să se dezvolte doar cu colaborarea dumneavoastră, a cetățenilor, cei chemați să respecte aceste reguli, chiar să vegheze la respectarea lor. Să demonstrăm că suntem capabili să dezvoltăm idei care funcționează în multe țări civilizate”, spun cei de la Clubul Lions.

Cele trei biblioteci stradale inaugurate de fostul primar Ovidiu Crețu sunt amplasate în părculețul din fața Primăriei Bistrița, în curtea Bibliotecii județene și în piațeta din fața bisericii de la BIG.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Laudabila si de apreciat ce fac cei de la clubul LIONS insa le amintesc si le spun precis ca nimeni nu va aduce nici o carte inapoi decat dupa anul 2100 cand si lumea se va schimba cu generatii mai educate decat cei de astazi.
    Eu le spun unde vor gasi aceste carti dupa cateva zile.
    Fix la RONDIOS Piata din Independentei Nord pe iarba unde se vand de toate.
    Am aprovizionat aceste biblioteci de doua ori cu peste 1.000 de carti imediat dupa ce au fost instalate de fostul primar OTC care credea ca miracolul german functioneaza si la Bistrita.
    Martor imi este purtatorul de cuvant din primarie MIHAI RUSTI caruia i-am predat odata 800 de carti in cativa saci.
    Nu mai fac o astfel de gresala. BUGAT !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.