8.9 C
Bistrița
vineri, mai 7, 2021

Bistrița aniversează 754 de ani de la prima atestare documentară… La mulți ani!

De 754 de ani bătuți pe muchie – adică din ziua de grație 16 iulie 1264, de când datează prima atestare documentară (după ce fusese pomenită și în 1241, dar ca și „oppidum Nosa” distrusă și devastată de barbarii de mongoli) – Bistrița ne suportă mârlăniile, isteriile, măruntele fericiri…

Exact acum 754 de ani – probabil într-o frumoasă zi de 16 iulie (însă în anul de grație 1264), Papa Urban al IV-lea amintea, într-un document, despre domeniile reginei numite Bistriche, intrând astfel în istorie prima menţiune a numelui actual al orașului nostru, aceasta fiind prima atestare documentară a cetății sub numele de Bistrița, după ce fusese pomenită și în 1241, dar ca și „oppidum Nosa”…

De 754 de ani Bistrița ne suportă nervii, împlinirile, greșelile, bucuriile, mediocritățile, încercările bâjbâite, tatonările, frumusețile ascunse în gesturi mici, gafele comise odată cu gesturile mari, urletele de disperare sau strigătele de bucurie, pierderile și regăsirile, uitările, ignoranțele, răutățile, ciuntirile, aroganțele, reușitele sau împlinirile… Ne suportă lacomi, triști, înțelepți, repeziți, superficiali, îngăduitori, veseli, exagerați, înfoiați ca un păun, inutili, mărunți, importanți, stresați sau fericiți…

Și dacă tot nu reușim să ne ridicăm la înălțimea trecutului ei zbuciumat și chiar glorios, pe alocuri – măcar un sincer La mulți ani tot putem să-i șoptim, printre dinți…

Începuturi sângeroase

În anul 1241, tătarii au atacat Regatul Poloniei şi apoi Regatul Ungariei, prin trei coloane militare: coloana din nord atacă Polonia, fiind sprijinită de nucleul central al armatei tătare care înaintase prin actualul teritoriu al Ucrainei, în timp ce coloana sudică a atacat Transilvania în care tătarii au pătruns prin Pasul Rodnei şi au atacat, surprinzător, chiar în duminica Paştilor (31 martie 1241).

Cetăţenii oraşului Rodna au reuşit să respingă primul atac al tătarilor şi au rămas cu impresia că au obţinut o mare victorie, deoarece călăreţii tătari s-au retras. Încântaţi de o asemenea victorie – locuitorii din Rodna au început o mare petrecere care s-a sfârşit, însă, tragic.

La adăpostul nopţii, tătarii au revenit şi au atacat din nou oraşul care, luat prin surprindere de atacul surpriză, a căzut pradă atacatorilor tătari. Judele oraşului a fost luat prizonier şi obligat să-i conducă pe tătari spre celelalte oraşe ale Transilvaniei.

Câteva zile mai târziu, pe 2 aprilie 1241, tătarii au ajuns şi la Bistriţa, cunoscută atunci sub numele de târgul Nosa. Un mare număr de creștini au avut de suferit din pricina distrugerilor, iar cronicile estimează că peste 6.000 de creştini şi-au pierdut viaţa în sângeroasa confruntare de forţe.

În anul 1241 de la Întruparea Domnului, chiar în Duminica Paştelor (31 martie), peste codrii Carpaţilor au năvălit tătarii în Rodna, un târg al ungurilor, omorând 4.000 de oameni sau mai mulţi. În marţea aceleiaşi săptămâni (2 aprilie) au fost omorâţi în Târgul Nosa 6.014 creştini! O a doua hoardă tătară a năvălit în Transilvania… Omorând conducătorul oştilor din Transilvania.” (Izvoare asupra istoriei saşilor din Transilvania între anii 1191-1975)

După înfrângerea şi ocuparea localităţii Nosa, oastea tătară a distrus oastea voievodului Transilvaniei şi a pătruns în centrul Regatului Ungariei. Din dorința de a consolida militar zona carpatică, pe dealul dintre Bistrița și Dumitra, azi numit dealul Cetății, a fost construită prima cetate a Bistriței. Zidurile de piatră, care ocupau toată coama dealului, erau înconjurate de un șanț și întărite de puncte de observație care ofereau o vizibilitate foarte mare pentru tot teritoriul din jur, până pe Valea Someșului, Valea Bârgăului și a Șieului.

În 16 iulie 1264, Papa Urban al IV-lea amintea, într-un document emis din Orvieto, de domeniile reginei numite Bistriche şi astfel a intrat în istorie prima menţiune a numelui actual al acestei comunităţi. Sub protecţia casei regale, ca parte a domeniilor reginei, localitatea Bistriţa şi întreaga zonă din apropierea oraşului beneficiază, în mai multe rânduri, de scutiri de taxe care permit dezvoltarea economiei locale.

Expanisunea rapidă a orașelor populate de sași a dat Transilvaniei numele german de Siebenbürgen și Septem Castra în latină, făcându-se referire la șapte din orașele fortificate: Bistrița, Sibiu, Cluj, Brașov, Mediaș, Sebeș, Sighișoara. Nu se știe cu exactitate care din cele șapte localități săsești a stat la originea denumirii Siebenbürgen, („Șapte Cetăți”), existând azi opinii diferite asupra statutului pe care l-au ocupat așezările săsești care au alcătuit inițial numele.

Între anii 1325-1329, în urma presiunii sașilor, regele Carol Robert a acceptat o reformă administrativă, în locul comitatelor formându-se scaune și districte, entități juridice și administrative tipice în regatul ungar pentru grupuri privilegiate cu drepturi de autonomie.

Bistrița – oraș liber regal…

Prezența ca reprezentant al regalității a unui comite, atestat documentar la 1274, presupune și existența unei mici fortificații în care acesta își avea reședința, documentele înregistrând un „turn de piatră” care era situat cel mai probabil în extremitatea de nord-est a așezării medievale, nu departe de mănăstirea franciscană, și care va fi inclus mai târziu în sistemul de apărare al orașului. Astfel poate fi explicată planimetria cetății, consemnată în planul din anul 1736, cu un turn, fostul donjon, înconjurat de ziduri și șanțuri, resturi ale mai vechilor centre de putere.

O dată cu întărirea forței sale economice și a sporului demografic susținut, Bistrița devine un oraș liber regal care beneficia de toate drepturile și obligațiile conferite de acest statut, între care și acela de a se apăra prin ziduri și de a întreține o armată proprie.

Orașului Bistrița îi este recunoscut statutul de civitas prin acordarea, de către regina Elisabeta, la 30 decembrie 1330, a privilegiului de a fi judecați de judele „ales de ei dimpreună și din mijlocul lor” și a dreptului de liberă trecere pentru negustorii și mărfurile produse și comercializate de dânșii. Prin actul amintit erau deschise larg căile pătrunderii mărfurilor breslelor bistrițene pe piețele regatului și recunoscută cetățenilor săi autonomia juridică. Ulterior, acordarea dreptului de târg anual (1353) a potențat forța economică a orașului. Privilegiul acordat de către regale Sigismund de Luxemburg, în anul 1366, prin care locuitorii Bistriței primesc dreptul la alegerea anuală „după deopotriva lor învoire a tuturor, judele și jurații”, orașul având dreptul la pecete și stemă proprie, simboluri caracteristice unui oraș liber. Ridicarea fortificației de zid se apreciază a se fi demarat după 1349, dată la care Bistrița figurează în documente cu titlul de civitas, fiind definitivate sub forma unei incinte continue de zid după 1400. În acest mod Bistrița se alătură celorlalte orașe libere regale înconjurate de sisteme de apărare proprii: Sibiu, Brașov, Sebeș, Sighișoara, Mediaș și Cluj. Documentele rămân oricum obscure în privința acestei etape a sistemului de apărare al orașului. Singurul document care vorbește de zidurile și turnurile orașului, muri et aedificia fortalitii, datează din anul 1438, prin care regina Elisabeta atrăgea atenția asupra stării de ruină în care se găsea fortificația, solicitând lucrări de reparații și întărire a incintei.

Aflați sub protecția și grija reginei Ungariei, bistrițenii devin cei mai importanți negustori din zonă intermediind comerțul dintre Transilvania și Moldova. În acest sens, regele Ludovic de Anjou a acordat Bistriței la 1352 dreptul de a ține „tîrgul cel mare” de Sf. Bartolomeu, organizat timp 15 zile în luna august, în jurul bisericii din Piața Centrală. Burgul este declarat „oraș liber regal”, un statut ce îi conferea autonomie economică, juridică și politică, inclusiv dreptul de a avea un blazon. Stema veche a Bistriței cuprinde un cap de struț încoronat cu potcoavă în cioc – simbol al comerțului și coiful regal al regelui Ludovic de Anjou, cu scutul regatului și al casei de Anjou [2]. În anul 1465 regele Matias Corvin a acordat bistrițenilor dreptul de a dărâma vechea cetate și să fortifice întreaga localitate. Cele 22 de bresle ale orașului formate din aurari, măcelari, fierari, dogari, rotari, funari etc reușesc să fortifice burgul cu ziduri de piatră de circa 10 m înălțime și 1,5 lățime. Exteriorul zidurilor este dublat de un șanț cu apă care alimenta și morile din întreg orașul.

Cum Bistrița nu s-a găsit în prima linie de rezistență aflată în calea primejdiilor, sistemul său de apărare s-a păstrat în formele impuse de arhitectura militară de factură gotică și renascentistă, spre deosebire de alte burguri nevoite să-și adapteze permanent sistemele de apărare în funcție de evoluția tehnicii de război și a armelor de foc. Chiar dacă din vechea cetate nu s-au păstrat decât niște mici fragmente evocarea elementelor care au format unul din cele mai puternice sisteme de apărare din Transilvania medievală poate sugera amploarea eforturilor materiale și umane investite în afirmarea și păstrarea libertății și autonomiei urbane. Zona vulnerabilă a cetății care nu era dublată de mlaștini și heleștee era practic zona dintre cele două porți din partea de vest a orașului unde însă existau un sistem de două rânduri de canale cu apă care îngreuna un acces frontal spre zidurile fortificației.

Apărarea orașului cădea în sarcina cetățenilor, porțile având câte un paznic care avea misiunea de încasare a taxelor și supraveghere, și semnalizarea evenimentelor. Aceștia locuiau de obicei în turnul porții. În caz de război sarcina supravegherii și apărării zidurilor revenea breslelor. În 1542 s-a hotărât ca fiecare cap de familie să facă pe rând de pază la porți, iar în anul 1639 s-a decis ca paza să fie asigurată în permanență de fiecare om din fiecare centurie. Pregătirea cetățenilor pentru apărare era asigurată prin desfășurarea unor exerciții militare. Erau organizate trageri cu armele de foc, anual de Rusalii. Aceste trageri au fost stabilite a se desfășura în șanțul dintre cele două ziduri ale fortificației, între Poarta Ungurească și Spitalului. La adăpostul acestor ziduri bistrițenii construiesc incepand din 1480, în Piața Centrală, unul dintre cele mai lungi ansambluri arhitecturale medievale din estul Europei, cu arcade la parter, ansamblul Sugălete (Sub gălete). Cele 13 case au fost nucleul economic al orașului unde negustorii și meșteșugarii își vindeau produsele. Între străzile largi care porneau din Piața Centrală și zidurile cetății au fost trasate scurtături, străzi înguste, pietonale care parcurg orașul pe direcția nord-sud – ele aveau numele turnurilor sau a breslelor care apărau orașul, dar azi se numesc simplu „pasaje”. Centru istoric al Bistriței păstrează 22 de pasaje, cel mai mare număr de pasaje între burgurile Transilvaniei.

Orașul Bistrița păstrează azi 54 de monumente de arhitectură, situri arheologice și monumente sculpturale de interes național / internațional și 145 de interes local. Între acestea Biserica Evanghelică din Piața Centrală este cel mai reprezentativ simbol arhitectural al orașului. Construită din secolul al XIII-lea în mai multe etape este azi o biserică hală de mari dimensiuni, cu cel mai înalt turn bisericesc din piatră din România (cca. 75 m).

Formele gotice ale bisericii au fost îmbrăcate în stilul Renașterii de un meșter italian care a lucrat la Bistrița. La 1564 Andrea Gromo descrie Bistrița ca pe un oraș frumos, bogat, populat și puternic, cu străzi drepte tăiate de la un capăt al orașului la celălalt de pâraie care curg prin tot orașul spre marele folos al locuitorilor și totodată spre desfătarea ochilor privitorilor, iar Giovanni Botero, un alt peregrin italian contemporan cu cel de mai sus, considera că Sibiul era cel mai mare oraș din Transilvania, Clujul cel mai populat, iar Bistrița cel mai frumos. Dacă în anul 1533 erau înregistrate un număr de 16 bresle, la mijlocul secolului al XVIII-lea erau un număr de 29, tradiția breslelor fiind continuată de asociații ale meșterilor și după desființarea sistemului medieval al breslelor.

La 1333 a fost înregistrat parohul Bisericii Sf. Nicolae, Johannis plebanus de Bystricia, biserica parohială fiind desigur mult anterioară. Biserica, inițial o bazilică cu trei nave și două turnuri pe latura de vest a fost extinsă și transformată în a doua jumătate a secolului al XV-lea într-o biserică de tip hală, cu un turn amplasat în colțul de nord-vest, care avea și un rol în sistemul de apărare al orasului, ridicat între 1482 și 1519. Biserica a suferit o refacere în spiritual artei renascentiste prin intervenția meșterului Petrus Italus da Lugano, din anii 1560 – 1563. La Bistrița, oraș de margine a regatului și centru economic în expansiune, sunt de timpuriu instalate și ordinele călugărilor mendicanți. Astfel, în extremitatea sud-estică a localității a fost amplasat conventul dominican, ale cărui începuturi sunt plasate imediat după invazia mongolă. Ordinul fraților minoriți au fost instalați în extremitatea estică a orașului, menționați documentar la 1268, biserica conventului fiind deja terminată la 1280. O mănăstire dominicană de maici cu hramul Ad Sanctem Trinitatem a fost amplasată pe fosta stradă Ungurească. La începutul secolului al XVIII-lea pe locul fostului hospital au fost instalați piariștii, care au amenajat o școală care a funcționat din 1717 până în 1849. Între elevii acestei școli s-au numărat și Gheorghe Șincai, Andrei Mureșanu, Karoly Torma. Lângă scoală, între anii 1781 si 1787, a fost edificată biserica romano-catolică, după proiectul arhitectului Paul Schmidt, în stil baroc, după ce vechea biserică a căzut pradă incendiului din 18 aprilie 1758, alături de încă 132 clădiri.

Prima mențiune a unei școli confesionale la Bistrița datează din anul 1388, aceasta câștigând în valoare prin șirul de dascăli, instruiți în universități de prestigiu ale vremii. După adoptarea Reformei, școala a fost transformată în gimnaziu cu predare în limba latină, al cărui Regulament elaborat în 1596 de către umanistul Gallus Rohrmann prevedea două cicluri de studii. Școala, amplasată în vecinătatea bisericii parohiale, a fost reconstruită în anul 1565.

În 1548 preotul orășenesc Michael Fleischer a constituit un fond pentru susținerea studenților săraci, în valoare de 172 de ducați. Un mare număr de tineri din oraș au urmat de-a lungul secolelor cursurile unor universități de prestigiu din Europa, cartea și cuvântul scris devenind componente importante ale vieții sociale. Dacă cea mai veche scriere păstrată din biblioteca fostului gimnaziu evanghelic datează din anul 1475, achiziția de cărți și existența unor biblioteci este reflectată documentar încă de la începutul secolului al XVI-le.

La 1745 este menționată o tipografie, cea a lui Emerich Gall, primele publicații bistrițene fiind Bistritzer Wochenblatt (în 1862), iar prima publicație românească – Revista ilustrată. Din 1870 la Bistrița a funcționat o școală agricolă, iar după 1874 o școală de ucenici meșteșugari. Gimnaziul evanghelic s-a mutat în anul 1911 în clădirea nouă de pe Fleischerallee, ridicată între anii 1908 – 1910 după proiectul arhitectului vienez Paul Brang, arhitect care a realizat și proiectul clădirii Gewerbeverein-ului, actualul Centru Cultural Municipal, edificat între anii 1894 – 1895. Școala maghiară de stat a fost adăpostită inițial în localul din strada Al. Odobescu, ridicat între 1893 – 1895 după planurile arhitectului Frölich. Clădirea Colegiului National „Andrei Mureșanu” a fost edificată în 1911 – 1912, pe baza proiectului arhitectului Ludovic Ybl. Cea mai veche farmacie a orașului, menționată documentar în 1516, se numea „Vulturul Negru” și se afla în proprietatea orașului.

În 1857 un groaznic incendiu a cuprins orașul, 184 de case au fost mistuite de flăcări, inclusiv turnul bisericii evanghelice. În 1861 a fost înființată secțiunea bistrițeană a Societății Gustav Adolf care a contribuit la construcția a numeroase biserici evanghelice în districtul Bistriței.

În anul 1874 s-a înființat Societatea bistrițeană a pompierilor voluntari.

În 1886 era dată în exploatare linia ferată Dej – Bistrița. Iluminatul public cu lămpi de petrol a fost introdus la Bistrița în1862. Localul actual al Primăriei a fost edificat ca și hotel între 1854 și 1855. În 1858 telegraful se instala la Bistrița, iar în 1900 era realizată rețeaua de telefonie. Între 1907 – 1910 se realizează aducțiunea de apă de la Cușma, în lungime de 21 km și se amenajează sistemul de canalizare al orașului. În 1913 era edificată uzina electrică și introdus iluminatul electric în oraș. Primele proiecții cinematografice au fost efectuate în anul 1910 la Asociația meșteșugarilor din Bistrița (Gewerbeverein), iar în 1913 s-a deschis sala de cinema „Omnia” de pe Fleischeralle. Casele patricienilor din acele timpuri precum Casa Andreas Beuchel (numită și Ioan Zidaru), Casa Peterman, Casa Argintarului, Casa cu Lei etc. sunt doar câteva din exemplele unor case a căror valoare nu este dată doar de istorie, ci mai ales de frumusețea și originalitatea stilistică.

În secolul al XVIII–lea burgul intră sub dominația forței militare a habsburgilor și are un rol important în controlarea graniței estice a imperiului austriac. Acum este perioada poștalioanelor ce porneau din Piața Mică a orașului spre Sibiu, Cernăuți, Cracovia sau Viena pe drumuri istovitoare ce puteau dura și 44 de ore. Cu diligența Bistriței, prin Pasul Bârgăului se deplasa și Jonathan Marker, eroul lui Bram Stoker, pentru a se întâlni cu contele Dracula. Astfel legenda unui roman influențează real un ținut și o zonă în care natura frumoasă îndeamnă la poveste.

Din secolul al XIX–lea orașul își demolează o parte a zidurilor păstrând doar Turnul Dogarilor, iar în locul șanțurilor și pietrelor de zid se sădesc șirurile de castani ce fac azi din Bistrița, un oraș verde și secular.

Foto @ Bistrita de altădată – Holzgasse, 1850, cu Poarta Lemnelor (demolată în 1862) în fundal…

ARTICOLE SIMILARE

Bistriteanul TV

Sponsorizate

FOTO – NOU de Paște, la Euforia: Aranjamente florale cu licheni stabilizați!

Alege ca sărbătorile acestea pascale să fie pline de culoare! Cu aranjamentele de la Euforia Floral...

Grupul TeraPlast aderă la cea mai mare inițiativă globală de sustenabilitate

Grupul TeraPlast devine parte a UN Global Compact, cea mai importantă inițiativă în domeniul guvernanței corporative...

GRĂBEȘTE-TE! La MAC GSM ai SUPER reduceri, PLUS ocazia de a câștiga un voucher de 500 de lei!

Mai sunt doar TREI zile de mega oferte la MAC GSM. Acum găsești sute de produse...