11.3 C
Bistrița
luni, octombrie 7, 2024

Bistrița are de astăzi un punct gastronomic local: Finca Galan, deschis de Marius Galan – Regele Grătarelor

Marius Gălan, „maestrul grătarelor”, așa cum este supranumit, după ce a participat la un show de televiziune, a inaugurat astăzi primul punct gastronomic local în Bistrița, mai exact într-unul dintre cartierele aparținătoare. Punctul gastronomic se numește „Finca Gălan”, numele fiind inspirat din limba spaniolă.

Finca Gălan este al 17-lea punct gastronomic local din Bistrița-Năsăud și se află în zona fostei ferme Slătinița, practic pe teritoriul municipiului. Este de altfel primul punct gastronomic local de pe teritoriul municipiului Bistrița.

Accesul se face prin localitatea Livezile. Este recomandată folosirea aplicației “Hărți” în loc de “Waze”, pentru a găsi adresată exactă. Pentru a vă putea bucura de preparatele lui Marius Gălan, este necesară programarea cu o zi înainte, specificând numărul de persoane prezente și ce anume doriți să mâncați. Pentru programări, îl găsiți pe Marius Gălan la numărul de telefon: 0720066800.

La inaugurarea punctului gastronomic au fost prezente și autoritățile locale, precum președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, primarul ales, Gabriel Lazany sau prefectul județului, Teofil Cioabă. Emil Radu Moldovan a avut doar cuvinte de laudă pentru “maestrul grătarelor”:

„Mă bucur foarte mult că se creează aceste puncte gastronomice locale unde se gătește tradițional, cu produse de calitate. Știm deja că Marius este un profesionist. Îi încurajez pe toți cei care vor să mănânce tradițional, bun și sănătos, să-i treacă pragul.”

Primul punct gastronomic amenajat într-o fermă!

De asemenea, printre cei care s-au implicat direct în proiectul „Finca Gălan” se află și președinta asociației „Produs din Bistrița-Năsăud”, Elena Bărbos, care a punctat faptul că este primul punct gastronomic amenajat într-o fermă de animale.

„Aici avem de-a face cu o altă premieră în gastronomia județului nostru. Este vorba despre primul punct gastronomic amenajat în cadrul unei ferme. Marius are o fermă de bovine, ovine și porcine. Pe lângă pasiunea pentru vânătoare, el are și un mic lac pe care l-a populat cu crapi și pe care îl extinde de la an la an.”

Printre preparatele pe care le puteți degusta la Finca Gălan se numără și vestitele grătare, ardei copți, paine pe vatră, plăcinte tradiționale, jumări, cârnat. De asemenea, mai puteți gusta sarmale, tocăniță la ceaun sau porcușori la proțap.

Numele dat de Marius Gălan vine din limba italiană, „finca” însemnând „gospodărie”.  Marius Gălan este pasionat de bucătărie de ani buni, însă a intrat în atenția bistrițenilor și a întregii țări, după ce a participat la un show culinar desfășurat la ProTV „Încinge grătarul, că-mi sare muștarul”.

 

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Poate ne explica și noua ce înseamnă Finca aia? Dacă am trăit o vreme în Spania sau Italia ca etraheri nu înseamnă că trebe să importam si sa aducem acasa toate prostiile pe care le-am intalnit prin lumea mare!! Dacă acolo o fi însemnând ceva, aflați ca aici, pe noi, nu ne impresionează cu absolut nimic!!

  2. Presedinte, prefect, la ce?
    Oare l a premiat cu placheta poarta Transilvaniei?
    Dacă și pentru niște grătare și mici primești premiu dar ca deschizi o fabrica nu primești nimic asta spune multe.
    De fapt toți sunt frati de cruce, se barfeste ca au fost fam Cicioc. Negrea slugile lui oltean, asta vicaca lipdit era ocupat. doamne cat de jos putem sa coboram. L ati uitat pe Turc doar și el era servit de acest bucătar.
    Dar toți ar roade un os.
    N am nimic cu omul face și el ce poate și mai ales ca i o zona bine ascunsa de ochi curioșilor unde poti sa te simți bine .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Beneficiile gelului Eqvagel Forte pentru câini

Când vine vorba de îngrijirea câinilor, proprietarii de animale caută mereu cele mai bune soluții pentru a le asigura „blănoșilor” confortul și sănătatea. Un produs care a câștigat popularitate în rândul iubitorilor de animale este gelul Eqvagel Forte.

UNIC în Bistrița: Conacul Verde s-a reinventat pentru cei care caută o experiență gastronomică, istorică și culturală aparte

Fosta Vilă Tiți, acum restaurantul Conacul Verde de pe Republicii, nr. 79, s-a reinventat și vă...

Protejează-ți inima cu ajutorul unui expert în cardiologie! Consultații cardiologice la Bistrița cu Dr. Eva Deak – în 5 octombrie, 9 noiembrie, 7...

Nu lăsa sănătatea inimii tale la voia întâmplării! Dr. Eva Deak, medic primar cardiolog și doctor în științe medicale, cu peste 30 de ani de experiență la Institutul Inimii din Cluj-Napoca și o practică îndelungată în cardiologia privată, te așteaptă la cabinetul din Bistrița Str Alba Iulia nr 19, pentru consultații personalizate și soluții terapeutice avansate.