7.9 C
Bistrița
miercuri, aprilie 24, 2024

INEDIT! Cea mai tare petrecere a primăverii, la Metropolis: Wedding Show

Se anunță o petrecere pe cinste, în martie, la Hotel Metropolis! Este primul eveniment de acest gen și anvergură în Bistrița. „Se adresează oamenilor activi care muncesc mult în timpul săptămânii, iar în weekend vor să se relaxeze și să mai și prindă ceva pe Netflix, la final de zi…”

Când te gândești la o petrecere cu DJ și muzică live, îți închipui că pentru a participa va trebui să-ți sacrifici o noapte întreagă. Ei bine, de data aceasta totul e diferit.

În primul rând pentru că petrecerea (The Boulevard Wedding Show) se întâmplă sâmbătă, 21 martie, la Metropolis.

Genul acesta de petreceri este foarte obișnuit în București și în alte orașe mari. Se adresează oamenilor activi care muncesc mult în timpul săptămânii, iar în weekend vor să se relaxeze și să mai și prindă ceva pe Netflix, la final de zi. Prin urmare Wedding Show începe la 17:00 și se termină la 23:30. Deci ai timp să faci și alte lucruri în acea sâmbătă sau dacă vrei, să dormi la o oră normală”, ne-au explicat inițiatorii evenimentului.

Primul eveniment de acest gen și anvergură, al unei trupe din Bistrița

În centrul petrecerii se află trupa The Boulevard, care a avut ideea și curajul de a organiza primul eveniment de acest gen și anvergură al unei trupe din Bistrița. „A sosit vremea ca cei de la The Boulevard să se prezinte într-o manieră inedită, în fața publicului lor. Când o trupă de coveruri cântă într-un bar sau pub e minunat. Însă acum e momentul în care avem toate mijloacele să ne prezentăm cum dorim noi. Într-un spațiu de 5 stele, cum este Hotel Metropolis”, au mai subliniat inițiatorii Wedding Show.

În al doilea rând – cei care acceptă provocarea vor avea parte de open bar cu băuturi de top. Ceea ce înseamnă că băuturile alcoolice și cocktailurile sunt incluse în preț și pot fi consumate fără restricție, fără a exista vreo limită în ceea ce privește cantitatea. Partenerii The Drink Store, Cafe Bar Select, Cocktails Dreams și Black & White Cocktail au înțeles exact ce își doresc inițiatorii evenimentului. Mai important, știu ce înseamnă un proiect de acest gen care își propune să aibă loc an de an.

Cei de la Casa cu Flori se vor ocupa de decorurile speciale ale petrecerii. DJ Luci va întreține exemplar atmosfera pentru invitați. Va exista și un meniu festiv de la Metropolis, completat de un delicios desert de la Cofetăriile Cristina – toate concepute special pentru acest eveniment inedit.

Inedit:  O repetiție generală pentru propria nuntă

Wedding Show este dedicat tuturor celor care vor să aibă o seară deosebită și diferită. Este invitată și celebra gașcă care se întâlnea în fiecare sâmbătă la Baby Blue. Dar și tinerii de 20 de ani! Toți sunt bineveniți, cu „condiția” de a dori să participe la un party adevărat.

Mai mult, spre deosebire de clasicele târguri de nunți – aici viitorii miri și mirese pot experimenta pe viu tot ce îi așteaptă. „Cu siguranță ne dorim în public cât mai mulți tineri care vor să se căsătorească în viitorul apropiat. Când un cuplu merge la un târg de nunți, are parte de toate detaliile organizatorice «la rece». Se discută cu furnizorii, se analizează oferta și gata, trebuie luată repejor o hotărâre. La Wedding Show, viitorii miri pot să vadă toată echipa în acțiune. Au ocazia să-și imagineze că asistă la o repetiție generală pentru propria nuntă”, au mai explicat inițiatorii evenimentului.

Cu alte cuvinte, vi se oferă pe tavă un party complet: două baruri de cocktailuri mobile, meniu festiv de la Metropolis, desert de la Cristina, doi fotografi și cabină foto, DJ și – cireașa de pe tort – The Boulevard: cea mai tare trupă de coveruri din zonă.

Bilete și rezervări se pot face la Hotel Metropolis, telefon – 0740.090.786. Prețul unui bilet – 100 de lei.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis.