10.4 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

Boboteaza: Azi Raiul se deschide oamenilor. Minunea care l-a însoțit pe Episcopul Macarie în prima slujbă de Bobotează în Scandinavia

Sărbătoare mare – astăzi, pentru creștinii ortodocși și catolici de pretutindeni. Este Boboteaza, Botezul Domnului. Se recreeaastăzi, în slujbele religioase din biserici, ritualul prin care Sfântul Ioan l-a botezat pe Iisus Hristos în apele Iordanului – descoperindu-l şi arătându-l oamenilor. „Iată Mielul lui Dumnezeu cel care ridică păcatele lumii!”.

Prezent la Bistrița, zilele trecute, Episcopul Europei de Nord, bistrițeanul Macarie Drăgoi a povestit credincioșilor despre minunea pe care a trăit-o în primul an în care a slujit de Bobotează, în îndepărtata Scandinavie.

Conform tradiției, Episcopul Macarie iese în fiecare an în procesiune, pentru a sfinți apele.

Scandinavia este înconjurată de ape. Voi arunca iarăși crucea în repejunile Iordanului scandinav… Și chiar dacă apele sunt înghețate, facem o copcă mare în gheață și acolo aruncăm crucea.

Îmi amintesc și acum de o minune care s-a săvârșit în urmă cu 13 ani, când mi-am început apostolatul în Europa de Nord.

Am prins atunci o Bobotează foarte geroasă. Toate apele erau înghețate. În ajun oamenii au făcut o copcă mare, dar peste noapte a înghețat din nou. Nu se puteau folosi alte utilaje decât răngile și brațele noastre…

Vă mărturisesc sincer că atunci m-am descurajat. Însă credincioșii care au ostenit în Ajun de Bobotează mi-au spus – Nu ne descurajăm! Spargem din nou gheața și ieșim, chiar dacă este ger năprasnic, ieșim în procesiune și aruncăm crucea ca să se sfințească apele!

Apa este seva universului, prin apă se sfințește întreaga fire, întreaga lume…!

Încurajat fiind atunci de jertfelnicii mei credincioși, am ieșit pe un ger năprasnic în procesiune. Ei au pornit mai repede, ca să spargă gheața de peste noapte. În momentul în care au înfipt răngile în gheață – prima crăpătură în copcă a luat chipul Crucii…

Îmi pare rău că nu aveam telefoanele inteligente de acum, să fi imortalizat totul într-o fotografie această arătare minunată pe apele nordului. Însă păstrăm în inimă această imagine a crucii care s-a format atunci pe ghețurile nordului. Am înțeles atunci că prin cruce a venit bucurie la toată lumea. Prin cruce se sfințesc toate”, a mărturisit Episcopul Macarie Drăgoi, zilele trecute, la Bistrița.

Credincioșii participă în dimineața de 6 ianuarie la slujbele de Bobotează. Sunt slujbe speciale în care se sfințește apa – numită Aghiasma Mare. Preoții împart apă sfințită credincioșilor.

Se spune că ea reprezintă „izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească”. 

Boboteaza nu este lipsită de tradiții și superstiții…

Bătrânii satelor sunt convinşi că de Bobotează se deschid cerurile. Cine se aruncă în apă, în această zi, va fi ferit de toate bolile peste an. Se mai spune și că atunci când preotul aruncă în apă crucea, sfințind apele, toți dracii ies şi fug pe câmp. Însă ei nu pot fi văzuţi, decât de lupi. Acest obicei, însă, nu se mai păstrează decât în câteva sate de pe Valea Bârgăului.

Dacă în ziua de Bobotează pomii sunt îmbrăcaţi în promoroacă, va fi belşug şi sănătate. 

Dacă bate crivăţul – anul va fi rodnic, iar dacă încă mai există țurțuri de gheață la streşini – primăvara va fi timpurie.

În schimb, „dacă în ziua de Bobotează vremea e frumoasă, anul va fi bogat în pâine şi peşte”, mai spune tradiția. 

De Bobotează nu avem voie să ne certăm cu nimeni şi nici să dăm lucruri cu împrumut. La țară oamenii nu îndrăzneau să dea cu împrumut nici măcar jăratec sau cărbuni din sobă pe 6 ianuarie.

Pe vremuri, Boboteaza era sărbătorită împreună cu Crăciunul…

Boboteaza este amintită încă din secolul al II-lea, la Sfântul Clement Alexandrinul, fiind sărbătorită, în primele secole, împreună cu Naşterea Domnului, pe 6 ianuarie. Începând cu secolul al IV-lea, cele două sărbători au fost despărţite. 25 decembrie a rămas data stabilită pentru prăznuirea Naşterii Domnului, iar 6 ianuarie pentru Botezul Domnului.

Botezul Mântuitorului reprezintă momentul redeschiderii izvoarelor harului. Acceptând să se cufunde în Iordan, Hristos l-a îngropat pe vechiul Adam şi a început astfel zidirea unui om nou. Iar apele Iordanului au fost ele însele purificate, Hristos curăţind prin cufundarea Sa creaţia întinată de căderea omului în păcat şi înlăturând puterea satanei.

Ritualul Botezului creştin repetă aceste momente, care semnifică trecerea dintr-o etapă existenţială în alta. El se deschide cu lepădările, menite să alunge puterea satanei, şi se încheie cu primirea darului Sfântului Duh..

*****

Astăzi, harul Sfântului Duh, în chip de porumbel, peste ape se pogoară… Astăzi, Soarele cel neapus a răsărit, iar lumea cu lumina Domnului se luminează. Astăzi, Proorocul şi Înaintemergătorul se apropie de Stăpânul, şi cu frică stă înaintea Lui văzând pogorârea lui Dumnezeu la noi. Astăzi, apele Iordanului se prefac în vindecări, cu venirea Domnului.

Astăzi, toată făptura se adapă din curgeri tainice. Astăzi, păcatele oamenilor se curăţesc în apele Iordanului. Astăzi, raiul s-a deschis oamenilor şi Soarele dreptăţii ne luminează nouă. Astăzi, ne-am izbăvit de plânsul cel vechi şi ca un Israel nou ne-am mântuit.

Astăzi, ne-am izbăvit de întuneric şi cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu ne-am luminat. Astăzi, întunericul lumii se risipeşte cu arătarea Dumnezeului nostru. Astăzi, toată făptura se luminează de sus ca o făclie. Astăzi, înşelăciunea se surpă şi cale de mântuire ne lucrează nouă venirea Stăpânului.

Astăzi, cele de sus cu cele de jos împreună prăznuiesc, şi cele de jos cu cele de sus împreună vorbesc. Astăzi, obştea cea sfinţită şi mult vestită a ortodocşilor se bucură. Astăzi, Stăpânul merge la Botez, ca să ridice firea omenească la înălţime. Astăzi, Cel neplecat Se pleacă robului Său, ca să ne libereze pe noi din robie…, se rosteşte în tulburătoarea slujbă de Bobotează…

Pe vremuri, preoții obișnuiau să meargă, însoțiți de credincioși, la cel mai apropiat râu, în ciuda temperaturilor ridicate. În apele învolburate se arunca sfânta cruce, după care săreau feciorii.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. La noi, când venea popa, mâții fugeau sub pat,
    Iar câinii drept în cușcă speriați, ca de petarde.
    La noi, când venea popa, de-l așteptam grupat
    Spoream, strict creștinește, confrerii panicarde.

    Pe vremuri, mama – tata plantau mult busuioc.
    În lumea cea modernă din plastic avem bradul.
    Nu-i frecventăm biserici, nu mai credem deloc,
    Și mâții necum câinii ne promit, Doamne, iadul.

    Părinte, dar stropește-mi și-n podul cu cârnați!
    Popa strângea porumbul sau banii, sau fuiorul.
    Acum nu tăiem porcul, nu mai spălăm nici maț,
    Iar popa nu mai vine, că și-a schimbat poporul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.