29.3 C
Bistrița
luni, iunie 22, 2026

Bugetare participativă Bistrița: 37 proiecte depuse în doi ani, doar două devenite realitate

Bistrițenii pot depune proiecte în cadrul bugetării participative. Din cele 37 de proiecte depuse în doi ani de zile, doar două au devenit realitate.

La prezentarea raportului de activitate din cei doi ani de mandat de primar, Ioan Turc s-a lăudat cu proiectele de digitalizare. Printre acestea a amintit inclusiv posibilitatea de bugetare participativă.

Am introdus conceptul de bugetare participativă. 37 de proiecte au fost depuse pe bugetarea participativă, 15 în 2021 și 22 în 2022.

Pentru anul 2021, au fost reținute pentru a fi implementate 5 proiecte:

  • Joacă accesibilă – a fost ianugurat în Parc – este vorba despre un balansoar pentru persoanele cu dizabilități. Am văzut în parc, la fața locului, modul în care persoane cu dizabilități se bucură de această investiție, propusă chiar de către o persoană cu dizabilități

Balansoar pentru persoanele aflate în scaunul cu rotile, amplasat în parcul municipal

  • transport gratuit pentru persoane cu dizabilități și vârstnici – vom achiziționa un microbuz cu dotări speciale pentru aceste persoane
  • Siguranță la trecerile de pietoni în Viișoara și Unirea – este un proiect pe care l-am îndeplinit
  • Pădurea Codrișor – oază de relaxare a bistrițenilor – în curs de realizare
  • Smart city tour Bistrița – se referă la o aplicație IT pentru turișlti, constând în tururi ghidate virtual” a declarat Ioan Turc în cadrul unei conferințe de presă.

Pentru proiectele votate din anul 2021, municipalitatea a promis un milion de lei pentru finanțare.

Părerea bistrițenilor contează în bugetul municipiului…abia de anul viitor. Un milion de lei se vor aloca pentru proiectele cetățenilor

Totuși, când a fost vorba de a vota , dintre proiectele alese, pe cele mai urgente, bistrițenii nu și-au dat interesul.

Bugetarea participativă, un eșec? Cum a ajuns să fie luat în seamă de municipalitate un proiect cu doar 16 voturi

Lista celor 22 de proiecte depuse în anul 2022, pentru a fi finanțate din bugetul local aferent anului 2023, pot fi consultate aici:

Proiecte bugetare participativă anul 2022 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...

FOTO: Colibița are nevoie de evenimente pentru a atrage turiști! A fost nebunie aseară la evenimentul TSP de pe plaja Panoramic Colibița

Colibița, sau „Marea de la Munte”, rămâne unul dintre locurile preferate de cei care aleg să...