11.6 C
Bistrița
luni, aprilie 29, 2024

VIDEO: Peste 10.000 de copii au primit cadouri de la Tășuleasa Social și Johanniter. Camionul de Crăciun, la ediția 24

Peste 10.000 de copii au primit și în acest an cadouri de la copiii din Germania, grație unui proiectului Camionul de Crăciun. O tradiție pentru Tășuleasa Social și cel mai important partener internațional – Johanniter-Weihnachtstrucker.

Am dus la bun sfârșit ediția a 24-a a Camionului de Crăciun (proiect care este mai vechi cu un an decât organizația noastră).
Sunt șoferi de camion care vin deja de peste 20 de ani cu Camionul de Crăciun, cum este și prietenul nostru Alex Fest.
Sunt copii care la un moment dat așteptau nerăbdători să vină camionul cu cadourile gigantice, pe care abia le puteau ține în brațe. Copii care acum fac parte din echipa noastră de voluntari și vin împreună cu noi să împartă cadouri copiilor de acum.
Sunt comunități din țară la care am ajuns pe cărarea Via Transilvanica. 
Este posibil ca – dacă ești un copil din Saschiz sau chiar din Mehedinți de lângă Dunăre – să fi primit și tu un dar din Germania, via „drumul care unește”, au transmis voluntarii Tășuleasa Social.
Mii de copii au participat la cele șapte ediții de Ziua Bună – Ziua Voluntarilor Mici. Aceasta este acțiunea „răspuns” a proiectului Camionul de Crăciun.
Este ziua în care copiii care au primit cadouri oferă ceva înapoi comunității. Este un semn de mulțumire pentru darul primit, au mai explicat cei de la Tășuleasa Social.

Anul viitor, Ziua Voluntarilor Mici va avea loc în luna mai.

Sunt zeci de alte organizații care împart aceste cadouri împreună cu noi. Sunt cadouri care ajung în Ucraina, acolo unde încă este foarte mare nevoie de ajutor.
Cadourile nu sunt doar niște cutii pline, sunt mai mult decât atât. Poate ești unul din cei 10.000 de copii care au primit un cadou anul acesta. Poate ești un om mare care vrea să înțeleagă mai bine despre ce e vorba în acest proiect și de ce contează.
Filmul realizat de Mircea Gherase surprinde toate aceste lucruri: Un mic cadou din partea noastră la sfârșit de an. 

Mulțumim tuturor voluntarilor și celor implicați în organizarea acestei ediții. Mulțumiri speciale se duc și către partenerii noștri de la Romstal Romania și Autoklass | Official Home of Mercedes-Benz!”, au conchis voluntarii Tășuleasa Social.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.