23.4 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

Când tractorul se transformă în ambulanță: intervenție neobișnuită a SAJ la o stână din Budacu de Sus. Ciobanul nu a mai putut fi salvat

Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean a avut parte astăzi de dimineață de o intervenție mai puțin obișnuită. A fost nevoit să apeleze la un tractor pentru a ajunge la o stână din Budacu de Sus pentru a-i acorda primul ajutor unui cioban. Din păcate, acesta nu a mai putut fi salvat, fiind deja decedat de mai multe ore.

În această dimineață, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean a reușit să ajungă la o stână din localitatea Budacu de Sus cu ajutorul unui tractor, pus la dispoziție de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.

„Echipajul medical de urgență tip C2, BN-97-SAJ:  dr.Sanda Tomșa,  as.Iuliu Fülöp, amb. Petre Pop au avut parte, în zorii zilei de 10-05-2024, de o intervenție mai puțin obișnuită: au fost solicitați să acorde ajutor unei persoane inconștiente, de sex masculin, în jur de 70 ani, aflat la o stână de pe raza localității Budacul de Sus. Pentru că stâna era la km depărtare de șosea, într-o zonă greu accesibilă, unde nu nu se putea ajunge cu ambulanța, echipajul a beneficiat de ajutorul SVSU din localitate care a venit în ajutorul lor cu un utilaj din dotare”, precizează reprezentanții SAJ Bistrița-Năsăud.

Din păcate, echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru ciobanul de 70 de ani, acesta fiind deja decedat de mai multe ore.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: