7 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Casa Scriitorilor de la Valea Vinului ar putea deveni hotel!? Ce planuri are Primăria Rodna pentru locul de odihna al lui Coșbuc sau Rebreanu

Casa Scriitorilor din Valea Vinului, unde obișnuiau să se relaxeze, Rebreanu, Coșbuc și chiar Sadoveanu, s-ar putea transforma într-un hotel. Primarul comunei Rodna spune că dacă va primi clădirile în patrimoniu vrea să le transforme într-o unitate de cazare balneoclimaterică.

Casa Scriitorilor de la Valea Vinului este într-o stare avansată de degradare, astfel că dacă nu se intervine rapid riscă să nu mai poată fi salvată. Oricine are acces la ansamblul de clădiri, astfel că acolo și-au găsit adăpost inclusiv cai și vaci.

Primarul comunei Rodna, Valentin Grapini a declarat la Bistrițeanul LIVE că este legat de mâini și de picioare, în condițiile în care ansamblul de clădiri este în patrimoniul Ministerului Culturii, care a refuzat până acum să o doneze Primăriei Rodna.

„Am făcut 4 memorii la Ministerul Culturii, la fiecare ministru, să ne dea această clădire în patrimoniu, să o putem reabilita pe fonduri europene și să o redăm circuitului, pentru că Casa Scriitorilor este una dintre cele mai vechi clădiri din localitate. Acum din nou am depus o documentație”, precizează Valentin Grapini.

Acesta spune că dacă lucrurile se vor mișca de această dată, estimează că clădirea va fi ca nouă abia în 2026. Edilul se bazează pe fonduri europene pentru reabilitarea ansamblului de clădiri.

Odată reabilitată, primarul nu vrea să îi schimbe funcțiunea: casă de odihnă:

„Ea ar trebui să fie ceea ce a fost cândva. Acolo a fost un hotel balneoclimateric. Vreau să îl readucem la ceea ce a fost cândva, dar eu nu pot să fac asta peste noapte. Acolo trebuie să aducem apele sulfuroase care s-au pierdut în timpul ăsta și apele borcutoase”, a mai spus Valentin Grapini.

În urmă cu un secol, în casa de odihnă din Valea Vinului își încărcau bateriile George Coșbuc, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga sau Mihail Sadoveanu. Din acest motiv, complexul și-a primit numele „casa scriitorilor”.

Acesta a aparținut inclusiv Casei Regale a României și l-a găzduit pe Dimistrie Gusti, considerat părintele sociologiei românești, pe parcursul cercetărilor sale desfășurate în Bistrița-Năsăud.

Emisiunea la care a fost invitat Valentin Grapini o puteți urmări mai jos:

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.