12.8 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 27, 2024

Cel Mai Cool Desert – Bubble Waffle – a ajuns la Năsăud!

Copiii și adolescenții din Năsăud sunt în extaz, de ieri! Cel mai cool desert – bubble waffle – a ajuns și în orașul lor! Cei doi foști colegi de liceu și-au extins afacerea delicioasă, deschizând un punct și în orașul academicienilor – Năsăud.

Alexandru Alberth Chirlejan și Tudor Marica sunt doi foști colegi, care au rămas marcați de burgerii savurați la Cluj, în timpul studenției. Așa că s-au întors acasă la Bistrița, și au vrut să împărtășească aceste bunătăți și cu cei din orașul lor.

Burgerii din carne de vită proaspătă, de la Turma, s-au vândut „ca pâinea caldă”, așa că băieții s-au gândit să vină și cu ceva dulce.

Așa a luat naștere „bubble waffle” – cel mai cool desert.

O wafă „umflată”, făcută con, cu umpluturi care de care mai delicioase, au atras copiii și adolescenții ca un magnet. De câteva luni, Alexandru și Tudor și-au mutat afacerea în inima Bistriței, unde zilnic se fac sute de astfel de deserturi.

Ieri, copiii și adolescenții din Năsăud au fost în extaz. La ora 13.00, pe strada Grănicerilor nr. 8, s-a deschis un punct Camat Food. Băieții au dus și în orașul academicienilor delicioșii burgeri, dar și desertul cel mai cool.

A fost „bătaie” pe primele 66 de locuri – primii clienți primind GRATUIT câte un bubble waffle, cu ce umplutură și-au dorit ei.

Locația este una generoasă, în care mesajele de pe pereții te fac să te simți cool și să fii sigur că orice stare ai avea, bunătățile de la Camat Food sunt alegerea potrivită.

Care sunt cele mai iubite Bubble Waffle la CAMAT FOOD POINT?!

Camat Waffle este cu siguranță cel mai poftit. Acesta e umplut cu nutella, frișcă, banane, kinder bueno, toping de ciocolată și zahăr pudră. Sweet Waffle – cea mai dulce clătită din meniu, cu nutella, frișcă, kinder bueno, bomboane M & M, biscuiți oreo, toping ciocolată și un delicios toping de caramel.

Gusturile la Bubble Waffle sunt însă mult mai variate. Puteți alege între 10 sortimente, printre care Snowwy Waffle (cu gem, frișcă, rafaelo și springels), Colors Waffle (cu nutella, frișcă, kiwi, banane și M & M), Fruit Waffle (cu cremă de vanilie, cremă de lapte, banane, ananas, kiwi, toping fructe de pădure), Tropical Waffle (cu nutella, ananas, bounty, toping de caramel), Crazy Waffle (cu nutella, bezele, kit kat și toping de caramel) sau Cool Waffle (cu cremă de vanilie, frișcă, oreo, banane, fulgi de cocos și toping de ciocolată).

Și dacă vrei un Bubble Waffle Cool – așa ca tine, poți să-ți creezi propriul desert cu fructele, dulciurile și topingurile preferate.

Mai mult, băieții pot face chiar și un tort bubble waffle, pentru cei ce vor să pună pe masă, de ziua lor, un tort neobișnuit, dulce și COOL.

Camat Food Point Năsăud este deschis pe str. Grănicerilor, nr. 8, din Năsăud, chiar în centrul orașului:

  • Luni – Vineri – 07:00-10:00
  • Sâmbătă – Duminică – 10:00-22:00

Pentru a fi la curent cu ofertele și bunătățile pe care le găsiți la punctele Camat Food, din Bistrița și Năsăud, urmăriți-i pe băieți pe pagina de Facebook și Instagram @camatfoodpoint.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Greșeli fatale în planificarea pensionării și cum să le evitați

Părinților noștri le-a fost ușor să își planifice pensionarea, deoarece majoritatea dintre ei au lucrat pentru același angajator și s-au retras cu ceasuri de aur și pensii de la companie. Cu toate acestea, zilele noastre sunt diferite, iar lucrurile sunt mai complicate...

Se fac angajări la MasterFoam Șieu Măgheruș, Crama Veche și Restaurant Arena by Casa EMA

MASTERFOAM Șieu Măgheruș angajează operatori producție și stivuitoriști! Crama Veche are nevoie de administrator, ajutor bucătar și ospătari. Arena by Casa EMA caută elevi dispuși să lucreze în vacanța de vară. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, RCB Electro, Delice Pan sau Coroana Grand Hotel. Oferta completă - mai jos: 

FOTO – RESELLUX Bistrița: Piscine de la 199 lei și sute de electrocasnice și SMART TV la SUPER PREȚURI!

La mare căutare sunt piscinele în aceste zile și s-au cam epuizat toate stocurile în Bistrița. Din fericire, RESELLUX Bistrița, din incinta OK Shopping Center, are un stoc generos și prețuri absolut decente.