19.4 C
Bistrița
joi, iulie 3, 2025

FOTO: Ceremonie festivă, la prima școală ortodoxă privată din Bistrița. Cu binecuvântarea IPS Andrei, Centrul „Grigore Pletosu” a fost oficial inaugurat

Lucrările de reabilitare și construcție realizate la fosta școală de muzică – actualmente Școala Primară Sfântul Stelian care funcționează în cadrul Centrului ocial-educativ „Grigore Pletosu” de pe Odobescu Nr 4 – au fost binecuvântate astăzi, în cadrul unei ceremonii festive. 

La ceremonia festivă a Centrului „Grigore Pletosu” au participați autoritățile locale și județene, dar și preoți din întreg județul. 

Recepția lucrărilor a avut loc în data de 7 septembrie 2023. Lucrările efectuate au permis configurarea suprafețelor utile astfel încât copiii Școlii primare Sfântul Stelian să desfășoare aici activități educative în condiții optime și la standarde ridicate.

Procesul verbal de recepție la terminarea lucrarii a fost semnat de reprezentanții Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului împreună cu reprezentanți ai autorităților abilitate, precum și de către constructorul Amicii Building SRL, Dimex 2000 Company. Au participat și reprezentanții firmelor de instalații Loyal Center SRL, GB Instaplan, Nepos Magic Electric SRL și reprezentanți din partea proiectanților.

Clădirea, monument istoric de secol al XIX-lea, a intrat în proces de reabilitare totală la finalul anului 2017. Lucrările efectuate au fost realizate cu sprijinul Guvernului României, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Primăria municipiului Bistrița, prin implicarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI- Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului”, a reamintit preotul Tudor Mudure-Iacob, coordonatorul proiectului.

Acesta a mulțumit constructorilor: compania Dimex 2000 care a început construcția și Amicii Building, care au preluat lucrările și – printr-o implicare impresionantă – a finalizat totul cu patru luni înaintea termenului promis. 

Mulțumiri au fost adresate și președintelui Consiliului Județean BN, Emil Radu Moldovan, fostului premier Victor Ponta și consilierului economic Sorin Câlea. 

Din echipa de proiect au făcut parte proiectanții arh. Gubovici Șerban, arh. Albu Cristina, arh. Strat-Preda Flavia Gerogeta, ing. Iacob Ionuț Lucian – sistem de detecție, instalații sanitare și termice și ing. Souca Paul Ioan – instalații electrice.

În spatele acestei lucrări foarte frumoase stau mii și mii de ore de planificare, proiectare, reconfigurare, muncă fizică intensă, aprobări, prelungiri, solicitări și resolicitări. Bonus – mulți oameni, colegi din Arhiepiscopie, proiectanți, șefi de echipe, constructori, electricieni s-au trezit cu numeroase telefoane din partea mea… Și dimineața, și la prânz, și noaptea, uneori.

După finalizarea și aprobarea proiecctului, a început munca de reabilitare totală – o muncă pe care am resimțit-o de multe ori ca fiind fără sfârșit…”, a povestit preotul Tudor Mudure-Iacob.

Lucrările au început la sfârșitul anului 2017. S-a înlocuit acoperișul, s-au reabilitat fațadele, a fost montată o scară de evacuare în caz de incendiu. S-au executat lucrări de recompartimentări în interior, au fost înlocuite pardoselile, geamurile, ușile interioare și exterioare, dar și instalațiile electrice. 

Cu prilejul inaugurării festive, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oferit distincții tuturor celor care au contribuit la finalizarea proiectului.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Intortochiate sunt căile Domnului. Dar totul e bine când se termină cu bine. Cladirea Centrului social-educativ „Grigore Pletosu” Bistriţa a găzduit Liceul de Muzică „Tudor Jarda” până în anul 2012, când a fost retrocedată vechilor proprietari, pe baza unei o sentinţe din 2007. Liceul de Muzică a fost mutat în clădirea fostei scoli gimnaziale nr. 2. situată pe strada Alexandru Odobescu, nr. 8.

    Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a cumpărat în anul 2015 clădirea în care a funcționat Liceul de Muzică ”Tudor Jarda”, situată pe strada Alexandru Odobescu nr. 2 din Bistrița, cu exceptia mansardei din imobil care era în proprietatea municipalității. De aceea, Arhiepiscopia a solicitat darea în folosință gratuită a spațiului aflat în proprietatea Primăriei Bistrița.
    Lucrarile de reabilitare au început în anul 2017, fiind încheiate pentru a deveni Centrul social-educativ ”Grigore Pletosu” al Bisericii Ortodoxe, care include și Școala Primară “Sfântul Stelian”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...