16.8 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

CINE e bărbatul ce și-a pierdut viața aseară, la Rebrișoara:

Un accident rutier groaznic a întristat comunitatea bistrițeană. O mașină a fost lovită de tren, la Rebrișoara. Un tată și-a pierdut viața, iar cele două fetițe ale sale se află în spital, în stare gravă. CINE e bărbatul care a plecat la cele veșnice atât de tânăr:

Comunitatea din Rebrișoara e îndoliată, iar bistrițenii ”bifează” încă un accident mortal în județ.

Aseară, puțin după ora 19.00, Leon Roș și-a luat fetițele de la casa bunicilor, ”de peste Someș”, și a pornit spre casă. Nu se știe din ce motive, la trecerea la nivel cu cale ferată NU a observat că vine trenul.

Marfarul a lovit din plin autoturismul în care se aflau Leon și cele două fetițe ale sale, de 5 și 6 ani. Mai mult, mașina a fost împinsă pe șine încă 200 de metri, până când trenul a putut opri.

Echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean și ale ISU BN, plus polițiștii, au mers de urgență la fața locului. Din nefericire, Leon nu mai era printre cei vii, impactul fiindu-i fatal.

S-a dat luptă contra cronometru pentru a scoate fetițele rămase încarcerate. Cea mică e la Bistrița, în stare gravă, iar cea mai mare e la Cluj, fiind conștientă dar cu multiple răni și traumatisme.

Leon avea 32 de ani și în prezent lucra la o firmă de construcții, după ce ani de zile a lucrat în străinătate. Era dintr-o familie numeroasă, care acum îl plânge.

Soția sa lucrează la un magazin din comună. Alaltăieri aceasta își sărbătorise ziua de naștere. Azi, se împarte între cele două fetițe aflate internate în două județe, și soțul ei care trebuie îngropat!

Redacția Bistrițeanul.ro transmite sincere condoleanțe și putere să treacă peste această grea încercare!

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!