-0 C
Bistrița
sâmbătă, ianuarie 24, 2026

Conflictul din Ucraina și scumpirea metalelor afectează serios profitul bistrițenilor de la Comelf

Scumpirea metalelor generată de conflictul din Ucraina a afectat destul de serios producătorul bistrițean Comelf. Compania și-a înjumătățit profitul net trimestrial din această cauză.

Potrivit Profit.ro, în primul trimestru al acestui an, Comelf a realizat venituri din exploatare de 42,88 milioane de lei. Cheltuielile totale au crescut cu 26%, la 41,9 milioane de lei, de la 33,24 milioane de lei. Totul s-ar datora conflictului din țara vecină:

„Declanșarea conflictului din Ucraina, în februarie 2022, a avut ca și consecință imediat o criză temporară de metal, materie primă de bază pentru Comelf SA, pe fondul căreia prețul acestuia a crescut accelerat, ajungându-se la dublarea lui într-un termen foarte scurt”, a precizat compania, citată de Profit.ro.

Profitul net s-a redus cu 51%, la aproximativ 590.000 de lei, de la 1,2 milioane de lei, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În acest context, datoriile totale ale companiei au crescut cu 10,1%, la aproape 90 de milioane de lei, de la 80,8 milioane.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: