13.8 C
Bistrița
duminică, mai 17, 2026

Consiliul Județean nu va mai putea achiziționa imobile după bunul plac! Vezi ce presupune noul regulament

Consiliul Județean nu va mai cumpăra imobile din impuls, fără ca o comisie special organizată care să analizeze oportunitatea achizițiilor. Printr-un proiect de hotărâre, Consiliul Județean a stabilit și o serie de reguli de care se va ține seama la achiziționarea de imobile.

De acum se vor gândi de două ori înainte! Datorită noului regulament, viitoarea comisie de achiziții va trebui să aibă în vedere anumite criterii când vine vorba de cumpărarea unor imobile sub pecetea Consiliului Județean. Iată câteva dintre acestea:

În primul rând, aceștia vor trebui să motiveze de ce imobilul cu pricina este necesar. Mai apoi, comisia va trebui să menționeze în documentație datele de identificare ale imobilului în cazul aplicării procedurii achiziției de imobile prin negociere directă.

De asemenea, există și niște cerințe minime pe care trebuie să le îndeplinească imobilul: suprafețele minime ale bunului imobil, dotările necesare, amplasarea într-o anumită zonă, respectarea cerințelor prevăzute în documentația de amenajare a teritoriului și urbanism etc.

Destinația ce o va avea imobilul este și ea importantă! Aceasta va trebui specificată exact în raportul comisiei de achiziție, împreună cu un preț estimativ de cumpărare și alte date tehnice și elemente care să justifice achiziția bunului imobil.

În cazul în care se fundamentează achiziția bunului imobil prin procedura achiziției publice de imobile, la documentație se atașează, obligatoriu, rezultatul consultării pieței/studiul de piață întocmit de un expert ANEVAR.

Iată și cum va arăta Comisia de Achiziție ce va decide cumpărarea viitoarelor bunuri imobile:

Președinte :

 ŢINTEAN IOAN

Membri :

CEUCA GABRIELA ADRIANA

BORGOVAN LUCIAN

RADU SĂPLĂCAN

HASNĂȘ VERONICA

MOLDOVAN FLORIN-CRISTIAN

GIURGIUCA FLAVIU- IOAN

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...